Exerciţiul demonstrativ s-a derulat la Depozitul 1 PECO, situat pe strada Chimiştilor din Timişoara. Importante forţe au încercuit obiectivul, considerat unul strategic şi cu grad ridicat de risc la dezastre. Planul acţiunii a inclus mai multe situaţii tactice. Conform scenariului, un incendiu puternic a izbucnit la un rezervor de benzină, existând pericol de explozie. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit efectivele de la cele două detaşamente ale ISU Banat din oraşul Timişoara.
A urmat salvarea persoanelor care se aflau în clădirile din zonă. În scenă au intrat echipajele formaţiunii civile SALVO, care au pornit în căutarea victimelor cu ajutorul echipei canine. Răniţii au fost ridicaţi de voluntari şi echipajele speciale SMURD.
Exerciţiul s-a încheiat cu o demonstraţie de intervenţie pentru deblocarea şi descarcerarea unei victime dintr-un autoturism afectat de incendiu, acordarea primului ajutor medical şi transportul spre unitatea de primire a urgenţelor.
„Aceste exerciţii tactice au rolul de perfecţionare a intervenţiilor în situaţii extreme. Din acest motiv, întregul scenariu a fost deosebit de complex, fiind implicate cele mai importante structuri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat. Prin acest exerciţiu am dorit să marcăm Ziua Protecţiei Civile din România, aniversată în fiecare an în 28 februarie”, a arătat Sindia Vlaia, ofiţerul de relaţii publice din cadrul ISU Banat. În data de 28 februarie 2010 se împlinesc 77 de ani de la înfiinţarea protecţiei civile în România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!