Trei dintre fondatorii Asociației „15 Decembrie – Zi a Solidarității Româno-Maghiare” – Gabriel Andreescu, Florian Mihalcea și Zsolt Szilágyi – s-au reunit, joi, la Biserica Reformată pentru a discuta despre cum Secretariatul General al Guvernului (SGG) împiedică înregistrarea oficială a asociației. Practic, fondatorii asociației spun că SGG transmite prin acest lucru că se teme de ideea de solidaritate româno-maghiară.
“Asociația promovează o relație între români și maghiari de solidaritate. Această valoare merită păstrată. Negarea zilei de 15 Decembrie ca zi de începere a Revoluției este legată de negarea Revoluției și de răstălmăcirea istoriei pentru a folosi acest lucru în scop politic. Cu aceste gânduri de fraternitate ne-am adresat Secretariatului General al Guvernului (SGG-n.r.) pentru a aproba această denumire a Asociației. Ei bine, au urmat faptele, care sunt penibile, spectaculoase, indignante. Ne-am trezit cu o solicitare din partea SGG prin care ne cereau lucruri care ieșeau din competența sa. Noi am trimis ceea ce ne-au cerut. A trecut o lună, două, trei, ne-am interesat și am aflat că cererea noastră este în lucru. Acest lucru a continuat. Cu cei de la CNCD (Consiliul Național de Combatere a Discriminării) m-am întâlnit în luna februarie, le-am expus cazul nostru, și ne-au spus că ne vor trimite un răspuns în privința caracterului discriminator al SGG de a ne răspunde până la finalul anului. În situația asta ne-a rămas să venim în față dumneavoastră. Este o încălcare a dreptului de asociere. Noi suntem promotorii unor valori protejate de Consiliul Europei. Lucrurile din punctul nostru de vedere sunt foarte grave. Noi cerem ca secretarul general al Guvernului să fie demis”, spune Gabriel Andreescu, unul dintre fondatori.
Ideea este susținută și de fondatorul Florian Mihalcea.
„Mă surprinde decizia instanței. Sunt oameni care știu care sunt valorile și legile acestui stat. E o problemă legislativă foarte simplă. Statul nu se poate amesteca în statutul unei asociații, dar instanța i-a dat dreptate. Se tem de ziua de 15 decembrie și de solidaritatea româno-maghiară. Faptul că noi credem că Revoluția a început în 15 Decembrie și milităm pentru acest lucru este problema noastră. SSG susține că acest lucru creează confuzie pentru că Revoluția ar fi început în 16 decembrie. Ce confuzie? Și în școală se predau teoria creaționistă și cea darwinistă. Timișoara promovează multiculturalitatea și relațiile privilegiate pe care românii le au cu minoritățile de aici. Europa a recunoscut acest efort al Timișoarei de a menține aceste relații, motiv pentru care a și acordat titlul de Capitală Culturală”, a declarat Florian Mihalcea.
Zsolt Szilágyi spune că se vor adresa liderilor politici pentru cauza lor.
„Ne vom adresa liderilor politici ai partidelor de la guvernare. Soiul structural al puterii guvernamentale, indiferent de coloratura politică, a rămas pe aceeași pistă. Guvernul trebuia să fie mândru și să promoveze faptul ca Revoluția a început la Timișoara în baza unei solidarități româno-maghiare. SSG a comis un act neconstituțional. Este o violare grosolană a drepturilor omului. Noi vom face demersurile juridice. De asta cerem în mod public demiterea secretarului general al Guvernului”, spune Zsolt Szilágyi.
În 15 decembrie 2021, la Timișoara, s-a anunțat crearea Asociației „15 Decembrie – Zi a Solidarității Româno-Maghiare”, la inițiativa a cinci români și maghiari: László Tőkés, Gabriel Andreescu, Előd Kincses, Florian Mihalcea și Zsolt Szilágyi.
Atunci, Gabriel Andreescu a citit Declarația de principii, care spune că asociația „militează pentru recunoașterea zilei de 15 decembrie 1989 ca primă zi a Revoluției române. Acest fapt istoric subliniază că Revoluția a început prin solidarizarea unor români și a unor maghiari în jurul pastorului și disidentului László Tökés, în numele aspirației comune pentru libertate. Asociația promovează transformarea acestui simbol al solidarizării într-o valoare centrală a memoriei colective și reper al relațiilor dintre cele două comunități. Asociația se reclamă de la acea tradiție care i-a unit pe români și maghiari în înfruntarea comunismului. Noi, membri ai Asociației, respectăm și susținem memoria co-naționalilor noștri care au acționat în comun, asumând identitatea lor diferită, împotriva regimului comunist. Îi considerăm pe aceștia premergători ai solidarității inter-etnice care a declanșat Revoluția din decembrie 1989”.
Mai multe detalii despre constituirea asociației, AICI.
Conform legii, înscrierea unei asociații folosind în denumirea sa cuvintele „național” sau „român” ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului (SGG). În 30 decembrie 2021, fondatorii Asociației „15 Decembrie – Zi a Solidarității Româno-Maghiare” au solicitat SGG acordul de folosire a numelui, însă au întâmpinat mai multe probleme.
Pe aceeași temă:
FOTO. 32 de ani de la Revoluție. În fața Bisericii Reformate din zona Maria au fost depuse coroane
Trimite articolul
XPtr Timisoara ziua de 15 decembrie frebuie sa ramana Sfanta. Parerile refugiatilor trimisi sa ne extermine nu conteaza.
“Secretariatul General al Guvernului (SGG) împiedică înregistrarea oficială a asociației. Practic, fondatorii asociației spun că SGG transmite prin acest lucru că se teme de ideea de solidaritate româno-maghiară”
– Guvernul de la B.u.c.u.r.e.s.t.i. se teme de absolut orice legatura intre estul si vestul Romaniei, trecand prin secuime. Istoria adevarata stie de ce anume.
-
orice guvern se teme de orice solidaritate😂🤣😂
noroc ca popülatia are fix aceeasi parere🤪. solidaritate? ce e aia? ce presupune asta din partea mea, sa-mi pese de altul? pai ce, altuia ii pasa de mine? sa fie solidaritate, dar invers, ala de sub sa fie solidar cu ala de deasupra, nu cumva sa decada, pai ce ne facem atunci? altfel, fiecare sa-si cunoasca locul, “totul depinde doar de tine” deci ce pana mea de solidaritate vrei?!? deci bun asa!🤪 si desfiintati odata coldermu ala!!!! 😂🤣😂asociatia asta sa aiba incredere in justitie! sa mearga sa-si divedeasca nevinovatia chiar, asa ma inteles ca se face corect! si de unde zici ca au venit secuii astia, din rajahstan? sau mai din nord un pic? sau treaba cu plecatu inapoi e valabila numa la unii tinuti robi sute de ani? exceptioanlismul asta de tip american🤪 sau o fi ipocrizie de-aia ca-n dex? sa se integrezeee! sa invete limbaaaa! bla bla bla. si multa multa multiculturalitate, desigur. Hai atunci toti inapoi in africa, leaganul omenirii, ce sa tot trimitem pe unii in spania, pe altii in portugalia, pe altii in uk, si tot asa… toti in africa mi se pare o idee mult mai buna😂🤣😂
#dezbina si stapaneste.
#🤪
-
Ati pierdut esentialul, si anume “istoria adevarata”. Fiecare crede ca adevarul lui e cel corect, deci nu are de ce sa mai asculte pe cineva care il contrazice. Exceptionalismul nu e doar american, e si britanic, vedeti Tony Blair, Irak, cu.rtea penala internationala. Ba chiar as zice ca se extinde acest exceptionalism la intreaga lume “vestica”. Iar ipocrizia nu e ipocrizie ci un subiectivism ridicat la rang de valoare umana in societatea ce are ca valoare individualismul. Va doresc succes insa cred ca va pierdeti vremea, si asta pentru ca multora le e greu si sa citeasca comentariile mai lungi de trei cuvinte, de preferinga injurioase, caci acelea le sunt mai cunoscute, asa cum le e greu sa priceapa sarcasmul si ironia, si le e imposibil sa-si mai schimbe prejudecatile. Gandire critica? Dati-mi voie sa va citez: “😂🤣😂🤣🤪” De unde nu e, nici Dumnezeu nu poate cere. Repet, va pierdeti vremea, dar faceti cum considerati. Saru’mana.
-
😭😭😭
tu vrei sa-mi strici ziua? 🤣😂🤣😂 -
Istoria adevarata fara ghilimele nu e aia cu care v’au prostit in shcoli deja de peste 80 ani totusi, de ati ajuns in halul asta si ne dictati astfel noua viata in tzara asta.
-
-
Ca să vezi, ”ziua solidarității româno-maghiare”!… Tot felul de ”ungurache” este astăzi preocupat de ”solidaritatea româno-maghiară”, dar nu poți să nu te întrebi de ce înainte de anul 1920, când era stăpân în Transilavania și Banat, nu și-a manifestat aceeași preocupare?…