Chiar dacă parcul se află într-o stare avansată de degradare, Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei Timişoara va sărbători şi în acest an “Ziua Trandafirului”, în Parcul Rozelor, la eveniment fiind invitaţi elevi, studenţi, profesori şi toţi timişorenii interesaţi de istoria acestui parc. Evenimentul va avea loc joi.
“Parcul Rozelor are o istorie incredibilă şi doar eforturile unor oameni deosebiţi, eforturi depuse mai bine de un secol. Parcul Rozelor a fost realizat în anul 1918. Intenţii de amenajare existau încă de pe la 1900, deoarece s-a păstrat o hartă din acel timp. Parcul Rozelor avea să fie inaugurat abia în anul 1934. În continuare, farmecul este dat de mulţimea de roze, dar şi de alte specii valoroase, precum şi de unele amenajări deosebite realizate aici de-a lungul anilor. (…)în 1965, se realizează o inventariere şi un catalog cu varietăţile prezente în parc. Sunt înregistrate peste 1200, deci putem vorbi de o nouă epocă de glorie a Parcului Rozelor”, a afirmat directorul Direcţiei de Mediu a municipalităţii timişorene, Vasile Ciupa.
În viitor, Primăria Timişoara va moderniza acest parc. Recent a fost semnat un contract de finanţare a acestui proect, în valoare de peste 5,6 milioane de lei.
”În prezent, colecţia de trandafiri este formată din 300 de soiuri, aleile sunt deteriorate, mobilierul (pergole, bănci şi coşuri de gunoi) este necesar a se schimba”, a mai spus Vasile Ciupa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!