La Timișoara, programul dedicat zilei Unirii Principatelor Române a fost unul scurt, de aproximativ 30 de minute. Au avut loc o ceremonie religioasă și o defilare, apoi, la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean au fost depuse coroane de flori. La eveniment au fost prezenți Sorin Ionescu, unul dintre cei doi subprefecți de Timiș, Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș și Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la 24 ianuarie 1859 și reprezintă unirea statelor Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857, a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.
Pe aceeași temă:
PROGRAM. Ziua Unirii Principatelor Române la Timișoara, într-o festivitate de jumătate de oră
Trimite articolul
XA fost o penibilitate:
1.30 minute din care 12 minute au vorbit preotii si l- laudat pe Marele alb si pe mitropolitul banatului de Domnitorul Cuza nimic.
2. Ionescu a vorbit total despre altceva:politica, dezbinare etc de Domnitorul Cuza nea zis de ocua lui
3. Sefii din armata si politie parca erau niste curci chioare se calcau pe picioare. Prestanta zero, plictisiti, soldati neinstruiti
4. Ofiterii prezenti dupa 30 minute discutau “Ce bine ca mergem la caldura” .
La astia plateste statul pensii speciale!!!!!Jenant
Politia, armata etc din structurile statului bataie de joc o adunatura de trantori care traiesc de pe munca altora.
Ce sa vorbim de razboi cu bezmeticii astia cu niste burti de popa de abia se misca.
Penibil rau momentul din pct de vedere al profesionalismului.
Momentvdedicat Unirii politizat de Ionescu.
Au venit si iei si au inghetat jumatate de ora ca altfel dormeau prin birouri.
Macar azi si au justificat cumva leafa aia.
Astia daca incepe un conflict trimit civilii. Sincer pareau bezmetici rau.
-
Subscriu total la cele scrise de Gicu, de toata jena, am fost prezent acolo, le era o lehamite groaznica milițienilor, soldati, politruci, vai de noi cu asemenea indivizi.
-
Mai Gicule, tu ești militar și nu-l ai deloc la mațe pe șeful tău Ionescu.
Acuma ce-i drept, parca a făcut limba romana cu orofu de sport, da e șeful tău și nu-i frumos să-l acuzi că bate câmpii.
Iar dacă vrei ceva interesant despre marele Cuza, afla dragule că a fost pus domnitor de către Napoleon al III lea, care i-a dat o lista cu 12 reforme pe care sa le facă în 7 ani.
Când s-au terminat cei 7 ani, mare parte din reforme au fost bifate, nu chiar toate, Cuza și-a făcut bagajul și a plecat. Atât a avut contract, pe bune, restul cu Bratienii și poveștile romantice cu drumuri pe apa, servicii secrete, etc. sunt povești.
Daca vrei tu le spun alta dată. -
Va mai arde de parade? O armata ce a ucis oameni neinarmati, civili pe treptele catedralei cu usile inchise in nasul demonstrantilor. Voi ati timpit.
-
Bine punctat! Mulți lingăi prin instituțiile laice și religioase în Rumânia. Ne definește.
Aceeasi criminali care in 1989 au ucis oameni neinarmati pe strazile orasului si mai grav pe treptele catedralei incuiate. Si prostimea an de an aplauda.
Ironic ca au fost barbosii sfinti prezenti avand in vedere secularizarea averilor bisericesti facuta de Cuza…
Probabil ca timpul chiar le vindeca pe toate, inclusiv ranchiura 😂.
Dacă ramineam la Austro-ungar, cum arata azi Timișoara? Ce BIJUTERIE era… La fel și Aradul, Oradea, Oravița Reșița, chiar și Banatul Montan, Semenicu, Muntele Mic. De cind am ajuns în Tara Românească, am luat-o numa în JOS😠 Îmi pare rău ptr toate jertfele multor romani care au visat la Marea Unire ca în final sa vedem unde ne-a dus… Romanii au nevoie de LIDERI VESTICI, ca să prospere, sa evolueze. Are nevoie de MODELE pe care România NU le are, nu i le poate livra. Doar tarile apuse.
-
Fii tu un model! Sa ni se dea, sa ni se faca, noi suntem banatani care fac si dreg, dar de fapt suntem neputinciosi, dar de fapt suntem miezu’, dar stai asa ca e altcumva, ne trebuie niste vestici, ca fara ei, noi miezu’, nu realizam nimic. Altii sa faca, altii sunt de vina pentru tot ce nu e bun, noi suntem pe aici numa’ asa, observatori comentatori, si-l alegem pe fritz ca e din vest.
ati inteles, insfarsit, ca tarisoara asta nu este in stare sa sarbatoreasca nici mica, nici marea unire. totol cade in penibil.