Timișorenii din Elisabetin, Ronaț și din zona centrală au rămas fără energie electrică, miercuri, în jurul orei 14, din cauza unui incident Enel. La primărie a fost sistat deocamdată programul cu publicul, iar angajații municipalității stau prin birouri.
Potrivit reprezentanților Enel, zonele Elisabetin, Ronaț și parte din centrul orașului au rămas fără curent, fiind afectate străzile Constantin Brâncoveanu, Vasile Alecsandri, Romulus, Ciprian Porumbescu, Victor Babeș, Paris, Gheorghe Doja și altele.
„Vă informăm că este în curs de remediere incidentul ce afectează zonele Elisabetin, zona centrală, Ronaț, în perimetrul străzilor Constantin Brâncoveanu, Vasile Alecsandri, Romulus, Ciprian Porumbescu, Victor Babeș, 16 Decembrie, Victoriei, Nepoț Corneliu, Paris, Gheorghe Doja și străzile adiacente. Realimentarea zonei cu energie electrică se va efectua în jurul orei 17”, transmit cei de la Enel.
UPDATE. A revenit curentul la primărie
Angajații Primăriei Timișoara au stat aproximativ o oră fără energie electrică. Enel a reușit realimentarea în jurul orei 15, pe mai multe străzi.
UPDATE 2: Ce spune Enel
Reprezentanții E-Distribuție Banat spune că a fost un defect în rețeaua de distribuție și că fac toate eforturile pentru ca timișorenii să aibă cât mai rapid curent.
„Echipele E-Distribuție Banat efectuează manevre pentru realimentarea în cel mai scurt timp posibil a tuturor clienților din zona centrală a municipiului Timișoara. Întreruperea s-a produs miercuri, 10 aprilie, în jurul orei 13.50, ca urmare a unui defect în rețeaua de distribuție, iar o parte dintre clienții afectați au fost deja realimentați. Regretăm disconfortul resimțit de către clienții noștri”, au declarat cei de la Enel pentru tion.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!