Poliţia Timiş primeşte, în fiecare lună, aproximativ 40 de sesizări. Cele care nu ajung prin poştă sunt trimise prin fax ori pe mail. Numărul lor creşte de la o zi la alta. În 2009 s-au primit 4.620 de plângeri din partea cetăţenilor, iar în 2010 numărul a ajuns la 5.058.
„Din totalul sesizărilor primite în 2010, aproximativ 1.000 au făcut referire la fapte penale, cum ar fi furturi, distrugeri, loviri, iar peste 2.000 au privit fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, declară Marinela Hotico, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
În timp a crescut şi numărul scrisorilor de mulţumire primite de poliţiştii din Timiş. Dacă în 2009 şapte oameni au felicitat activitatea oamenilor legii, în 2010 numărul lor s-a dublat şi a ajuns la 15.
Poliţiştii au 30 de zile la dispoziţie să le răspundă oamenilor. Problema apare atunci când situaţia reclamată pare un scenariu SF, iar răspunsul este greu de găsit. Este cazul persoanelor care le scriu poliţiştilor că aud voci prin casă, că sunt intoxicaţi de vecinii cu care nu se înţeleg, sau că… le-a fost înlocuită mobila din casă. Este exemplul unei doamne care a solicitat disperată ajutor şi le-a cerut poliţiştilor să îi găsească mobila. Femeia susţinea că a avut în casă piese vechi, valoroase, care peste noapte au fost înlocuite cu unele fără valoare. Doamna care a trimis scrisoarea nu a văzut pe nimeni suspect, însă bănuieşte că duşmanii pe care îi are au reuşit să-i înlocuiască mobila atunci când dormea.
Indiferent de cât de ciudată este sesizarea primită, poliţiştii trebuie să găsească un răspuns pentru fiecare om care le cere ajutor. Toate petiţiile primite sunt înregistrate şi niciuna nu poate fi ignorată.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!