Vivalia Grand este un ansamblu rezidențial nou, situat central, în zona de Nord – Est a Timișoarei, care vă va fi prezentat la Târgul Imobiliar Timișoara, eveniment care va avea loc în 7 și 8 martie la Congres Hall, în Iulius Town. Intrarea este liberă și va fi organizată și o tombolă, la fel ca în anii trecuți, la care toți vizitatorii târgului vor putea participa.
Ansamblul rezidențial Vivalia Grand este situat în zona Tipografilor, aproape de toate punctele importante ale centrului orașului. Punctele de interes major pentru rezidenți sunt toate extrem de aproape. Pentru o experiență unică de business, shopping și entertainment aveți la dispoziție Iulius Town, la doar câteva minute, iar pentru cei interesați de investiții imobiliare, Facultatea de Medicină Victor Babeș se află în vecinătate, zona Tipografilor fiind atractivă pentru închirierea de apartamente. Tinerii și familiile cu copii au avantajul grădinițelor și școlilor de renume, precum Generală 16 sau Grădinița Nr. 22 Paciurea, și a multiplelor mijloace de transport în comuni.
În momentul de față, Vivalia este unul dintre cei mai constanți dezvoltatori din vestul României, având la activ peste 450 de apartamente vândute integral, în cele patru ansambluri rezidențiale construite.
„Experiența acumulată în cei 10 ani de activitate, precum și cercetările de piață desfășurate, au condus la anunțarea în martie 2019 a unui nou proiect de 150 de apartamente. Acesta face parte din conceptul Vivalia Grand, un proiect cosmopolit de peste 800 de apartamente, cu parcări subterane și supraterane, spații verzi, loc de joacă pentru copii, mini piațete pentru relaxare și promenadă, aparate de fitness exterior și multe alte facilități unice”, transmit reprezentanții Vivalia, care vă așteaptă la Târgul Imobiliar Timișoara.
Mai multe detalii despre ofertele Vivalia găsiți aici: https://www.vivalia.ro/
Contact organizatori Târgul Imobiliar Timișoara 2020: Anca Pavel Bucșa: 0720.400.370, e-mail anca.pavel@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!