Caloriferele (sau radiatoarele) sunt cel mai des întâlnit sistem folosit în România. Mulți aleg clasicele calorifere și pentru că sunt ușor de instalat. Se instalează pe perete, există o varietate de modele (spre exemplu radiatorul tip „scară”, la baie, care poate funcționa ca și un „cuier” pentru prosop) și pot fi montate în orice încăpere. În ziua de astăzi sunt diferite modele, mai mari sau mai mici, mai late sau mai înguste, care se mulează pe dorințele clientului și ale celui care proiectează sistemul de încălzire pentru ca acesta să dea randament. În plus, dacă o cameră rămâne nelocuită, caloriferele pot fi ușor oprite, printr-o simplă răsucire a potențiometrului individual.
Dezavantajul poate fi faptul că radiatoarele ocupă spațiu, pe care încălzirea din pardoseală îl salvează, iar locul respectiv poate fi folosit pentru un obiect de mobilier sau alte întrebuințări. În plus, caloriferele trebuie plasate cu atenție, pentru a acoperi întregul spațiu al camerei respective, iar locul ales de cei care proiectează sistemul nu este uneori pe placul clientului.
Încălzirea prin pardoseală este „în trend”, dar este și mai scumpă, în ceea ce privește instalarea. Pe termen lung însă se pot face economii. O dată cu instalarea unui sistem de încălzire prin pardoseală se poate încălzi toată camera, fără să mai rămână colțuri care reci sau mai puțin încălzite. Căldura se ridică din pardoseală spre tavan ți întreg spațiul este încălzit. În plus, instalarea acestui sistem vă oferă spațiu în plus, care nu mai este ocupat de calorifere.
Dezavantajul poate fi prețul, care nu este la fel de accesibil ca și la încălzirea prin intermediul caloriferelor, iar procesul de instalare durează mai mult și trebuie realizat de specialiști. În plus, există doar anumite tipuri de pardoseală care pot fi folosite pentru a beneficia de o astfel de încălzire și durează mai mult să se încălzească apa din sistem față de cea din calorifere. Ceea ce înseamnă că o cameră cu încălzire prin intermediul caloriferelor va deveni călduroasă mult mai repede decât cea care este „dotată” cu încălzire prin pardoseală.
La Târgul Imobiliar Timișoara veți avea parte de o multitudine de oferte de locuințe, cu diverse sisteme de încălzire. Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) va avea loc în 7-8 martie 2020, la Congres Hall din Iulius Town. Intrarea este liberă, iar organizatorii vă pregătesc multe surprize și premii, la o tombolă unde participarea este gratuită.
Contact organizatori Târgul Imobiliar Timișoara 2020: Anca Pavel Bucșa: 0720.400.370, e-mail anca.pavel@informmedia.ro.
Trimite articolul
XIncalzirea in pardoseala nu ridica praful in casa ?
-
il ridica
-
Apa pe circuitul de retur (deci cea a pardoselii) o setezi de regula intre 28 si 33 grade (cand e foarte frig afara). Banuiesc ca in zilele de vara caldurease o pardoseala poate ajunge lejer la 30 grade, deci nu ridica praful mai mult decat un sistem de incalzire cu radiatoare.
-
-
Praful îl ridică la puturoși care nu-s prieteni cu curatenia
Deci numai dezavantaje pt încălzirea prin pardoseala :e scumpă ca echipamente,montaj scump,servis dificil(un radiator îl vezi când curge,se schimba ușor),greu de gestionat(o grămadă de mate și robineti in firida aia),firida urâtă cu ușa în perete pe fiecare nivel,se încălzește greu(inerție mare) iar daca e o mica pană (de curent sa zicem) greu se reface temperatura ambientala dorita.Mai e una pe care superspecialistii o țin ascunsa.Trebuie sa stai cu mopul in mana mereu că aerul cald antrenează tot praful în circulația lui de jos către tavan,continuu.Voi ziceți ca avantaje că nu ocupa spatiu caloriferele dar nici nu poți bloca firidele alea cu mobila.Prefer caloriferul că mai usuci un prosop puțin umed,lași un iaurt sa se dezmorțească puțin,etc.Eu las și untul langa ,că am masa lipita ,altfel ar fi bocnă și greu de întins.Ce economii visați ?Depinde de centrala,de temperatura reglata,de izolația casei și de fiabilitate.Daca ai măcar o până în 10ani s-a dus tot (parchet stricat,sapa,rigips,etc).Nu zic,sunt și cazuri fericite…Cei care și-au instalat nu trebuie acum să aibă coșmaruri noaptea.Pene apar la orice sistem și orice ai face și orice ai avea nu e puțin lucru să-ți băltească apa prin casa…Zic doar că slăvesc unii niste soluții care nu sunt chiar așa de top,doar ca sa le iasă lor bani mai multi.Tot ce e mai simplu e mai ieftin și sigur..Așa va fi mereu.Daca am avea panouri solare pe electric ar fi cel mai simplu și curat.Poate pe viitor chiar și ieftin….Mai vedem!
-
Stai tu liniștit în igrasie și mucegai.
-
Și ce acrii erau strugurii!!!!
-
-
In pardoseala nu mai umbli 100 ani. Purmo da garantie 30 ani si plateste reparatiole, altii 50 ani….serpentinele alea nu au cum sa se sparga. Problemele apar la automatizare, dar rar de tot. Nu se sparg ca radiatoarele, nu ocupa loc decat ca inaltime, inertie mare, chiar daca nu mai incalzesti, podeaua e un acumulator mare de caldura, mai ales daca ai pus piatra, silentioase. Pretul e rezonabil pt comfort. Si este estetic. Vorbesc din propie experienta, am doua locatii, una de peste 15 ani…
-
Esti sigur ca Purmo va mai exista dupa 10 ani? Poate nu. Daca cumva da faliment, ce te faci la o adica in caz de ceva ?
Si inca 50 de ani dupa!!!! Pai cine crede asa ceva? Trebuie sa fi naiv de tot ca sa crezi ca dupa 29 de ani si 6 luni vine cineva. Mai ales daca casa s-a vandut de 1-2 ori si tu ai facut ceva reparatii in casa. Sau nu ai respectat contractul de mentenanta cu Firma.
-
-
Pardoseala clar, daca ai buget.
-
Îmi place ideea ta
-
Tot la fel de reticente sunt şi maimuțele la zoo când le dau îngrijitorii ceva cu care nu sunt obișnuite sau când vedeau ceva nou. Dacă oamenii ar fi avut “receptivitatea” ta, am fi zburat și acum din creangă-n liană unii, am fi tot în peşteri alții.
-
Trebuie sa te documentezi mai aprofundat înainte să arunci cu noroi. Incalzirea prin pardoseală este net superioară oricărui sistem de incalzire. Un sistem reglat corect tine pardoseala intre 22 si 24 grade iar viteza aerului cald care se ridica este foarte mică. Un calorifer încălzit la 60-80 de grade generează curenti de aer cu o viteza mult mai mare, curenti care antrenează o gramada de praf. Te poti uita la caloriferele din instituțiile publice , vei vedea pe peretele din zona caloriferului efectul prafului antrenat de curenții de aer generați de calorifer.
Acuma depinde si cine o utilizeaza,
Daca esti tanar si nu ai frica de electronica si lucruri noi, poti sa iti pui asa ceva. In car ca sa intampla ceva, stii unde sa suni, unde sa remediezi, unde si pe ce bunb sa apesi si sa resetezi “avaria”.
Daca ma gandesc ca parintii mei au centrala la casa, destul de rudimentara, dar daca se intampla ceva, imediat ma suna sa vin “sa vad ce are”. Atunci ma gandesc ca parintii mei si-ar prinde urechile intr-o incalzire prin pardoseala si un panou electric de comanda al incalzirii.
Daca ma gandesc ca bunicii la tara se incalzeste cu lemne si teracota si ma gandeasc ca daca le-as pune chiar si o centrala ca a parintilor mei si-ar prinde urechile si poate ar sta in frig o noapte sau doua pana ar venii cineva si le-ar repara incalzirea. Eu ii aud cum zic: Incalzirea cu lemne este cea mai buna! Mosu aduce lemnele de afara, eu pun hartia si surcelele si in juma de ora este minunat in casa. Poa sa se ia si curentul, ca la mine e cald tot timpul.
Si inca pentru unul de aici. Casa bunicilor si chiar si aia a parintilor nu sufera de igrasie si mucegai ca nu au incalzire prin pardoseala. Igrasia si mucegaiul vin de la altceva si nu dispar daca ai incalzire prin pardoseala.
-
Selecția naturală îşi urmează cursul implacabil. Cei care nu vor sau nu pot să se adapteze, dispar.
-
Stai liniștit, mai devreme sau mai tîrziu, vei dispărea și tu! Cu sau fără selecție naturală…
-
Aşa e, uitasem că tu ai să trăieşti cât piciorul podului lui Traian. Dar dacă voi muri, ştii tu!
-
-
Clar încălzire în pardoseală. Sunt foarte mulțumit. Nu băgați în seamă comentarii făcute de cei care nu au așa ceva ci doar au auzit ei de la X sau Y mituri despre praf sau întreținere scumpă…… Acea cutie în perete (distribuitor) este obligatorie și pt radiatoare dacă vrei sa ai randament.Praful nu îl ridică(recomandat să mai dai și cu mopul pe parchet gresie). Un calorifer la 55-60 grade angrenează praful pe o raza de 1 metru și îl ridică. Deci încălzirea în pardoseala este viitorul. Recomand…
-
Și noi am optat pentru incalzire în pardoseala și de atunci recomand tuturor. Cel mai important este confortul pe care-l simți. Este o altfel de căldura mult mai plăcută. Da, nu o poți opri când vrei că e inerția mare, dar dacă mergând continuu plătești totuși mai puțin nu cred că e o problemă. Legat de praf, eu n-am observat diferență. De sters praful tot trebuie șters. Însă revin la confort, cum clima noastră are vreo 8 luni pe an de stat cu căldura pornită eu spun că merită din toate punctele de vedere.
-
Folosesc un sistem de încălzire în pardoseala de 5 ani centrală pe lemne in locuinta de 180m pătrați cu un consum mediu pe sezon de 10-12mc lemn. Avantajul la consum consta in temperatura apei pe tur care nu depășește 40grade celsius și inerția sapei care chiar daca nu ai energie electrică duce chiar si dupa 24 ore o scădere de maxim 2-3 grade. Praful care se ridică il vedeti mai ales cînd curățati un calorifer la partea interioară și tineri cont ca acel calorifer are o temperatura medie de 65-70 grade provocînd un curent de aer mult mai mare decît încălzirea in pardoseala unde la nivelul parchetului sau gresiei nu ai mai mult de 26 grade. Căldura se ridică deci veti avea tot 26 grade și în interiorul camerei la orice nivel de înălțime așezi termometrul.Daca se depășește 30 grade la nivelul pardoseala alergi prin casa pentru ca te cam frige la tălpi.investitia initiala daca e facuta cu cap nu depaseste cu mult fata de clasicele calorifere undeva la 20-25%. Defecțiuni sub pardoseala doar dacă lucrezi cu Dorel si face imbinari ,,românesti”. Imbinarile se fac doar la vedere si conductele țin la 10 bari si 95 grade celsius deci…
-