Toți cei interesați de achiziționarea unei locuințe sau care doresc răspuns la întrebări legate de oferte, facilități ori condiții de obținere a unui credit bancar pentru acest scop vor găsi la TIT toate informațiile de care au nevoie. Târgul este organizat, la fel ca anul trecut, de publicațiile Publi Tim, Agenda și Tion.ro, aparținând de Inform Media Press SRL, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.
Anul trecut, pentru prima dată pe plan local, trei publicații timișorene aparținând aceluiași trust de presă au avut ideea îndrăzneață de a organiza un târg imobiliar care să aducă laolaltă mari jucători de pe piața locală de real estate, bănci și specialiști în amenajări interioare și furnizori de utilități. În ciuda emoțiilor inerente oricărui început și chiar a unor ușoare reticențe, evenimentul s-a dovedit un succes. Neașteptat de mulți timișoreni au găsit la târg casa dorită, au profitat de discounturile făcute de dezvoltatori special cu acest prilej și au încheiat contracte ferme, multe chiar pe loc.
La ediția de anul acesta, numărul participanților va fi mai mare, astfel că cei ce vor vizita târgul vor avea de unde alege, în funcție de dorințele și posibilitățile fiecăruia. Vor participa cu standuri proprii marii dezvoltatori activi pe plan local, care își vor prezenta ofertele și facilitățile puse la dispoziția clienților, reprezentanți ai marilor bănci care vor furniza toate detaliile legate de obținerea unui credit imobiliar, despre programul Prima Casă ediția 2018.
Toți cei interesați să cumpere sau își construiască o casă vor putea cere informații suplimentare de la specialiști în domenii conexe construcțiilor imobiliare – amenajări interioare, utilități, materiale de construcție.
Vă așteptăm cu multe oferte și surprize la Târgul Imobiliar Timișoara organizat la CRAFT în zilele de 10 și 11 martie, începând de la ora 9.
Cu siguranță veți găsi ceea ce căutați!
Citiți principiile noastre de moderare aici!