„România rămâne țara europeană cu cei mai mulți proprietari de case și apartamente, potrivit statisticilor oficiale, și cu toate că interesul pentru achiziționarea unei proprietăţi rămâne ridicat, o parte importantă continuă să locuiască cu chirie. 13% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani din mediul urban sunt chiriaşi, iar aproximativ 18% împart o locuință pe care nu o dețin în proprietate cu părinții, rudele sau prietenii”, relevă studiul citat de AGERPRES, realizat pe un eșantion de circa 1.000 de respondenți din mediul urban.
Tendința de achiziție a unei proprietăți a accelerat în ultimele luni din 2023, în contextul propunerilor de modificare a legislației fiscale, în special creșterea cotei minime de TVA pentru locuințe de la 5% la 9% pentru proprietățile de până la aproximativ 120.000 de euro, împreună cu majorările taxelor notariale, arată raportul anual publicat furnizorul de servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor.
„Statisticile Eurostat spun că circa 95% la sută dintre români au case pe numele lor, iar acest procent ne face să fim ţara cu cei mai mulţi proprietari din toată Europa. Cu toate acestea, multe apartamente sunt de fapt închiriate, în special în marile oraşe. Această realitate este mai evidentă în cazul blocurilor noi, mai ales în zonele apropiate de centrele de afaceri, unde procentul chiriaşilor este semnificativ mai mare. Mulţi dintre cei care, conform statisticilor oficiale, sunt înregistraţi ca proprietari, de fapt locuiesc în locuinţe închiriate în alte localităţi”, au mai transmis realizatorii studiului.
Potrivit studiului, București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Brașov sunt principalele beneficiare ale migrației interne, devenind centrele urbane şi zonele metropolitane cu cea mai rapidă creștere economică din Europa în ultimii 20 de ani.
Vă reamintim, în perioada 16-17 martie, la Iulius Congress Hall are loc Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2024, evenimentul la care vizitatorii interesați de achiziționarea unei noi locuințe vor putea descoperi propunerile dezvoltatorilor, dar și ofertele agențiilor imobiliare și băncilor care oferă soluții financiare. Vă așteptăm!
Trimite articolul
XCu atata mafie imobiliara pe rol.. evident. Din experienta proprie spun ca am vazut zeci de anunturi false cu proprietati pe care agentia nu le-a avut niciodata doar ca sa le reposteze cu extra pret, anunturi facute literalmente din mai multe (poze) apartamente care aveau lipsuri. Evident ca “din pacate acest apartament nu mai este disponibil” (sic!). Totodată, umflarea nu a fost produsa doar asupra chiriilor ci si a imobilelor de cumparat.
Subliniez pe final jecmaneala numita “comision” care de obicei e 70% (pentru nimic, ca ai gasit singur apartamentul repostat de agent jegos). Asadar, la un calcul simplu, prima luna de chirie+garantie+ comision trece de 750€ la majoritatea apartamentelor, intr-o tara cu salarii de 200€.