Concertul va avea loc vineri, 30 octombrie, în Daos. Momentul este unul special pentru trupa Omul cu Șobolani, asta pentru că va împlini 18 ani de la începerea activității. Pentru a sărbători „majoratul” așa cum se cuvine, membrii formației au ales să plece într-o călătorie muzicală. Turneul aniversar îi va purta în diferite orașe din țară, precum: București, Cluj, Constanța și, desigur, Timișoara.
OCS a luat naștere în 1997, la Constanța. De la debut și până în prezent trupa se poate lăuda cu 8 albume, 30 de videoclipuri, la fel de multe single-uri și o mulțime de fani în toată țara. În prezent grupul este format din Dan Amariei (voce), Nicolae Aramă (chitară), Mihnea Dobrotă (tobe) și Radu Andrei (bass). Mai mult, în această toamnă, OCS va lansa un nou single.
La Timișoara, formația va fi însoțită de White Ash, trupă bucureșteană care va cânta în deschiderea concertului OCS.
Timișorenii care vor să ureze „La mulți ani!” membrilor Omul cu Șobolani și să se bucure de un concert pe cinste sunt așteptați în Daos, pe 30 octombrie, de la ora 21.
Citiți principiile noastre de moderare aici!