Celebrul muzician american născut în 1954 – care este considerat de specialişti un maestru al jazz-ului fusion – a mai fost prezent în oraşul Timişoara, la prima ediţie a festivalului internaţional Plai. Concertul lui de atunci – desfăşurat în 16 septembrie 2006 – a rămas întipărit în memoria melomanilor din Timişoara
Puţini chitarişti au revoluţionat atât de mult stilul interpretativ ca Al Di Meola. Îndrăgostit de jazzul fusion experimental, Al Di Meola este astăzi unul dintre cei mai promeninenţi reprezentanţi ai genului. Al Di Meola va împărţi scena de la Timişoara cu trupa sa New World Sinfonia, formată din Fausto Beccalossi (acordeon), Peo Afonsi (chitara acustica), Peter Kaszas (percuţie), Gumbi Ortiz (percuţie) şi Victor Miranda (bass).
Fiul unor emigranţi din Nepal şi Italia, Al Di Meola s-a născut în New Jersey. A crescut ascultând Elvis Presley, Ventures şi The Beatles, învăţând să cânte la chitară şi să danseze salsa. În 1971, s-a inscris la faimosul colegiu de muzică Berklee din Boston, iar din 1974, s-a alăturat trupei lui Chick Corea, „Return to Forever”, alături de care a cântat până în 1976. Primul său album solo “Midnight Sun” a văzut lumina zilei în 1976 şi a intrat în atenţia criticilor datorită complexităţii tehnicii sale interpretative. A colaborat cu artişti valoroşi precum Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty.
Celebrul muzician american va susţine un concert în data de 16 aprilie la Sala Palatului din Bucureşti, urmând ca pe 13 mai să fie prezent la Filarmonica din Timişoara.
ZOLTAN VARGA
Citiți principiile noastre de moderare aici!