Cel de al doilea weekend al anului 2020 se anunță a fi unul plin de evenimente și concerte în orașul nostru! Astfel, vineri, 10 ianuarie, de la ora 21.00, publicul timișorean este invitat la o seară de concert alături e cântăreața Aneta Gașpar, care promite să-l cucerească cu stilul său inconfundabil.
Aneta Gașpar este studentă la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, s-a îndrăgostit de muzică la vârsta de 14 ani, are piese proprii pe care abia așteaptă să le împărtășească cu publicul. În 2019 a participat la renumitul show Vocea României.
Concertul va avea loc la Soul Bar & Music, iar intrarea este liberă.
„Să avem un 2020 minunat și plin de muzică bună, prieteni dragi, licori alese și multă bucurie și fericire!”, ne transmit organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!