„Sunt DJ de cinci ani iar de aproape doi ani m-am apucat şi de produs muzică. Primul videoclip este melodia Nasty Gurl, care e inclusă în E.P.-ul Nasty Love, apărut la casa de discuri germană Sorry Shoes. Alături de mine, din proiect mai face parte Seepryan, iar la această melodie am colaborat şi cu Anastasia Sandu“, ne-a declarat muzicianul, care a mai precizat că videoclipul cu pricina va avea parte de un story ce include filmări pe ştrand, o parte în care vor fi prezentate atracţiile turistice ale oraşului nostru, o parte în club iar finalul la un hotel.
Cel de-al doilea E.P. al muzicianului timişorean poate fi cumpărat de pe site-ul Beatport, urmând ca din 6 iunie să fie disponibil şi pe alte site-uri şi este „house şi progressive – house“. „Target-ul nostru este piaţa din străinătate. În România muzica e ca şi moda, se poartă stilul comercial, asta se cumpără asta se vinde. Scena clubbing din Timişoara e promovată puţin şi multă lume confundă house-ul cu muzica de after hours“, spune Sean Norvis, care consideră că cel mai reuşit eveniment din cariera lui a avut loc în cadrul festivalului House Parade, desfăşurat anul trecut.
Filmările pentru videclipul Nasty Girl vor avea loc vineri 1 iunie, după ora 22 în clubul Madness, în cadrul unei petreceri la care vor participa DJ sergio West, Sean Norvis şi MC Steliano, intrarea fiind liberă pentru toată lumea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!