Distracţia a început sub auspiciile unor concursuri care au avut parte de premii cât se poate de interesante. Astfel, rând pe rând, bărbaţii prezenţi au fost invitaţi să-şi demonstreze talentul în întreceri de skandenberg sau de mâncat biscuiţi.
Cel mai amuzant moment al party-ului l-a constituit concursul de băut bere. Concurenţii au fost invitaţi să alerge până într-un anumit punct, unde erau nevoiţi să bea o sticlă de bere pe nerăsuflate, după care erau invitaţi să se învârtă de zece ori în jurul sticlei goale (cu mâna pe sticlă, aceasta aflându-se la nivelul solului), iar mai apoi erau invitaţi să fugă înapoi la membrii juriului. Inutil de spus, câţiva din concurenţi au ajuns cât se poate de ameţiţi la juriu….
Timişoreanca Roxana Papas a oferit premii din partea sponsorilor şi s-a fotografiat alături de cei prezenţi, iar seara a fost încheiată cu recitalul solistei Maria Radu, care alături de band-ul ei a repurtat succes cu o sumedenie de piese extrase din repertoriul internaţional şi nu numai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!