Spaţiul inaugurat de librăria Cartea de Nisip funcţionează în regim de cafenea şi îşi propune să fie o gazdă primitoare pentru happening-uri culturale din mai multe arii de interes. Evenimentul de deschidere a debutat cu o degustare de vinuri din crama prezentată de Mariana Coraş, reprezentantul enotecii De Savoya, după care cei prezenţi au asistat la vernisajul expoziţiei de sculptură „Redefinind materialul”, a studenţilor de la Secţia Sculptură a Facultății de Arte și Design din UVT.
Cireaşa de pe tort a constituit-o recitalul susţinut de Gabriel Rosati y su BraziLatAfro Project. Formaţia alcătuită din italianul Gabriel Rosati alături de muzicienii „autohtoni“ Luci Nagy, Victor Miclăuş, Tavi Scurtu şi Dan Alex Mitrofan a navigat în ritmurile braziliene, latino şi africane oferindu-le melomanilor o seară mai mult decât agreabilă, în care improvizaţia a fost la loc de cinste iar diversele instrumente exotice folosite pe parcursul recitalului au adăugat un plus de şarm evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!