Trupa AIM, formată din Adrian Petruţ (voce), Cristian Tuca (chitara), Cosmin Motişan (bass) şi Florin Crancu (tobe), este ancorată cât se poate de straşnic în hard-rock-ul din deceniile trecute. A editat albumul „Voices of silence”, care se poate asculta integral pe site-ul trupei, şi va urca pe scena Festivalului Peninsula în aceeaşi zi în care este programat unul din cele mai aşteptate concerte ale acestei ediţii, cel susţinut de Iggy Pop & The Stooges.
„Este o onoare deosebită pentru noi să cântăm în cadrul Festivalului Peninsula, iar despre faptul că vom cânta în aceeaşi zi cu legenda Iggy Pop, ce să mai zic, e pur şi simplu incredibil”, ne-a declarat Cosmin Motişan din partea trupei.
Festivalul Peninsula din acest an are un line-up cât se poate de interesant. Printre cei care vor fi prezenţi la Târgu-Mureş se numără Guano Apes, Tankcsapda, Foreign Beggars, K s Choice, Zdob si Zdub, Palotai vs. DJ Vasile, Parno Graszt, R.O.A., Magashegyi Underground, Urma, Stereo Palma, Recycle Bin, Gojira (25 august), Kasabian, Danko Jones, Markus Schulz, N.O.H.A, Belga, Intim Torna Illegál, Tündérground, Grimus, Les Elephants Bizarres, The MOOoD (26 august), Iggy & the Stooges, Chase & Status and MC Rage, Nick Warren, Subscribe, Şuie Paparude, Moby Dick, Anima Sound System, Luna Amară, Horace Dan D, AIM (27 august) şi Within Temptation, Hammerfall, Gentleman and the Evolution, Dub FX, Tiga, Borgore, Pokolgép, Ganxsta Zolee és a Kartel, Compact, Vunk, Guess Who, Mihai Popoviciu şi Toulouse Lautrec (28 august).
Abonamentele pentru acest festival costă 199 lei (în avans) şi 240 lei (la faţa locului), biletele pentru o singură zi costă 80 lei (în avans) şi 100 lei (la faţa locului), acestea putând fi procurate de pe site-ul www.eventim.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!