„Zece trupe timișorene au avut ocazia să tragă un single «dintr-o data». One Take! Made in TM prezintă aceste trupe, iar The Case este una dintre acestea”, transmit organizatorii.
Astfel, cei care vor să se bucure de o seară cu muzică live sunt invitați sâmbătă, 27 august, de la ora 21, la D’arc pe Mal.
Bazele trupei The Case au fost puse în anul 2012, iar în 2014 a fost lansat primul EP al formației. De la lansare, componența grupului a suferit mai multe modificări, iar acum The Case înseamnă: Alfred Ciprian Paros (voce, chitară), Adrian Istodorescu (chitară, voce), Cristian Paros (clape), Andrei Cimpean (bass), si Mihai Bele (tobe).
Citiți principiile noastre de moderare aici!