Bunăoară, formaţia timişoreană Popa Sapka reuşeşte să se bucure de aprecieri cât se poate de sincere cu ocazia concertelor susţinute în Ungaria, Bulgaria sau Macedonia, muzicienii fiind de altfel singurii reprezentanţi ai ţării noastre care au evoluat în cadrul celebrului festival Spirit of Burgas. Dar atunci când cântă acasă, se loveşte de un zid.
E vorba de fenomenul acesta care decretează că „tot ce e făcut acasă” nu poate rivaliza cu ceva care e „made altundeva”. Mulţi apreciează pe deplin ritmurile world – ska – balcanic prezente la festivaluri care se desfăşoară în afara graniţelor ţării. Doar că atunci când aceste ritmuri sunt fabricate „acasă”, brusc intervine o reticenţă. De altfel, timişorenii au parte de tot mai multe invitaţii „afară”, urmând ca săptămâna viitoare să susţină un concert la Berlin, în cadrul unui eveniment realizat de Institutul Cultural Roman.
Vineri seară, băieţii care au scos recent E.P.-ul numit „Amerika Evropa” (ce se poate asculta pe Internet) n-au reuşit să strângă un public prea numeros în clubul Daos din Timişoara. Cu toate acestea, spectacolul lor a fost unul plin de culoare şi energie, iar nenumăratele bis-uri de la faţa locului au fost dovada faptului că piesele băieţilor au fost gustate din plin de către cei care s-au zbenguit pe acestea. Evenimentul a continuat cu un Balkan Party alături de ritmurile lui DJ Kuky.
Z.V.
Citiți principiile noastre de moderare aici!