Celebra cântăreaţă Patricia Kaas vine în România la scurt timp după ce a lansat un Lyrics Video oficial, cu piesa „Adèle”, de pe albumul realizat în ultimii doi ani de retragere de pe scenă. Iar piesele de pe album vor răsuna şi la Timișoara, în condiţiile în care oraşul este inclus în turneul de promovare al acestui album. Pe data de 26 iunie, cântăreața își va întâlni fanii în Parcul Rozelor, Timişoara, evenimentul fiind organizat de Events.
Mai exact, după patru ani, Patricia Kaas își anunță revenirea și pe scenele din România, pe 24 iunie în București, la Sala Palatului, iar două zile mai târziu la Timișoara. În urmă cu patru ani, pe 23 iunie 2013, cânta la Sala Palatului. „Vreau să vă propun un spectacol care seamănă cu mine, cea de acum”, spune Patricia Kaas despre show-ul cu care vine la Timişoara.
Al zecelea album
Au trecut doi ani de retragere de pe scenă, iar acum Patricia Kaas revine în forță, cu primul album omonim al carierei sale. „Patricia Kaas” este al zecelea său album de studio și prima colecție de piese originale din ultimii 13 ani. Balada „Adèle”, una dintre piesele de rezistență a albumului, este povestea unei adolescente căreia mama sa îi explică lupta femeii într-o lume a bărbaților. O piesă bulversantă și datorită inflexiunilor senzuale, în tonuri de blues, ale vocii Patriciei. Chitara acustică a lui Fin Greenall (liderul grupului englez Fink), cu acordurile ei subtile, deconspiră influențele lui John Legend și Amy Winehouse și adaugă melodia, ca formă de suspendare a clipei, în timp.
„Este o experiență de viață pe care simt nevoia să o împărtășesc acestei adolescente. Să îi explic că nu e ușor, mai ales dacă ești femeie… Mi-ar fi plăcut să fiu această Adèle, să mă ia cineva de mână și să mă ghideze un pic în viață”, a precizat Patricia Kaas despre piesa sa.
Alura de adolescentă a Patriciei, farmecul și rafinamentul tipic franțuzesc, energia, toate sunt ca la debut chiar şi acum. Nimic nu-i trădează vârsta. Mai puternică și mai echilibrată ca oricând, vocea cântăreței nu și-a pierdut sensibilitatea catifelată, nici acel mix unic de senzualitate și amărăciune ușor cinică. Iar toate aceste farmece le veţi putea gusta din plin luni, 26 iunie, în Parcul Rozelor. Ceea ce cântăreața numește „un accident de parcurs”, de fapt un burn out întâlnit adesea la artiști, a fost pentru ea un timp al renașterii artistice și personale, din care s-a născut albumul „Patricia Kaas”, cu piese pe care le veţi putea auzi vibrând săptămâna viitoare la Timişoara.
Biletele
Biletele pentru concertul de la Timișoara costă 80, 120, 160, 200, 240 sau 300 lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă. Biletele se pot cumpăra online, pe eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).
Pentru că nu vrem să ratezi acest concert, redacția Tion.ro pune la bătaie patru invitații de o persoană. Tot ce trebuie să faci este să intri pe pagina noastră de Facebook, să dai share postării acestui articol și să lași un like și un comentariu prin care îți anunți participarea. Vă urăm succes.
Citiți principiile noastre de moderare aici!