Evenimentul va avea loc joi, 17 martie, de la ora 21, la 1740 Music Cafe (vizavi de Liceul „Lenau”).
Trupa a luat naștere în 2004, an în care a lansat și primul material discografic, „Decupaj Sonor”. De la debut și până în prezent, Pragu de Sus a rămas o prezență activă pe scena muzicală a orașului de pe Bega, dar a concertat și în restul țării, la festivaluri de profil. De asemenea, grupul s-a remarcat și prin colaborări cu artiști din zona folk-ului românesc. Astfel, pe scenă alături de Pragu de Sus au urcat artiști precum Ducu Bertzi, Marius Bațu, Mircea Vintilă, sau Mircea Baniciu.
Cei care vor să se bucure de prestația solistului Călin Bârcean și a celorlalți componenți ai Pragu de Sus sunt așteptați la concertul de joi. Locurile sunt însă limitate, așa că doritorii trebuie să-și facă rezervări la numărul de telefon 0731040860.
Citiți principiile noastre de moderare aici!