Evenimentul, organizat de BlackOut, va avea loc pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, pe 31 ianuarie. Invitatul special al serii este americanul Danny Daze, un DJ binecunoscut în rândul iubitorilor de muzică electronică din toată lumea. Artistul s-a dedicat muzicii încă din copilărie, iar la 14 ani a început să mixeze la nunți și alte evenimente. Banii câștigați au fost investiți în viniluri, iar astfel Danny Daze și-a început cariera. Din 1999 și până în prezent DJ-ul a reușit să-și impresioneze publicul, fiind prezent în cluburile din Miami dar și din restul lumii. Danny Daze a lansat deja numeroase hit-uri, precum „Your Everything” piesă care a răsunat în mai toate cluburile. De menționat sunt și numeroasele sale colaborări cu alți artiști printre care se numără Daniel Avery, Tiga sau Jimmy Edgar.
La petrecerea de la Timișoara, Danny Daze se va afla în compania frumoasei Lea Dobricic, a lui Atapy și a lui Eduardo. Lea Dobricic s-a făcut remarcată în rândul amatorilor de muzică electronică încă din anul 2005, când și-a început oficial cariera. În scurt timp aceasta a ajuns să fie DJ rezident în celebrul club Privilege din Ibiza. Nu s-a oprit însă aici, iar artista din Serbia a încins atmosfera în majoritatea cluburilor de renume din Europa. Atapy și Eduardo aproape că nu mai au nevoie de nicio prezentare, cei doi DJ fiind deja binecunoscuți pe publicul timișorean.
Iubitorii de muzică de electronică de cea mai bună calitate, care vor să se distreze până dimineața în compania celor patru DJ, sunt așteptați la eveniment de la ora 23, pe 31 ianuarie. Biletele pot fi cumpărate în avans din rețeaua Bilete.ro, iar prețul este de 20 de lei.
La intrare, un bilet costă 25 de lei până la miezul nopții și 35 de lei după.
Video: Youtube
Citiți principiile noastre de moderare aici!