Seara de vineri, 2 octombrie, a adus la Timișoara o mulțime de artiști, atât români, cât și din străinătate. Totul datorită Festivalului Sabotage, care a ajuns la cea de-a treia ediție. Anul acesta evenimentul se desfășoară la Halele Fructus.
Prima zi a festivalului a fost un adevărat succes. Concertele au fost ridicat lumea la dans, iar DJ-set-urile s-au bucurat de ascultători până la primele ore ale dimineții, în total fiind prezente peste o mie de persoane. Pe cele două scene ale festivalului au urcat: Tasteful Indiecency, BAB, Exit OZ, Kalabrese, WhoMadeWho, Max Cooper, Premiesku, Punu, Dudu, Inflex, Mighty Boogie, Snow și Cips.
Unul dintre cele mai spectaculoase concerte a fost cel al băieților de la WhoMadeWho, care s-au bucurat de o primire foarte călduroasă din partea publicului. Sute de persoane au dansat alături de formația din Danemarca, iar după terminarea concertului au revenit în scenă, în aplauzele publicului, pentru un bis.
Seria de concerte incendiare și de DJ set-uri va continua și sâmbătă, 3 octombrie, când pe scenă vor urca alte nume grele ale muzicii precum On-the-go, Subcarpați și Goldie. Festivalul nu-și va închide porțile decât dimineața.
Prețul unui bilet de intrare este 39 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!