Situat în zona centrală a orașului de pe Bega, pe strada Gheorghe Lazăr nr 1, Bugar’D Pub este unul dintre localurile îndrăgite de timișoreni. Asta pentru că aici pot beneficia de o experiență completă. Pub-ul poate să găzduiască 160 de persoane și este perfect atât pentru petreceri care țin până târziu în noapte, dar și pentru evenimente mai restrânse.
Încă de la intrarea în local vizitatorii sunt primiți cu brațele deschise de staff-ul prietenos. Spațiul este mare, iar Bugar’D Pub are și o zonă special amenajată pentru nefumători. Pub-ul este deschis zilnic de la ora 12, iar cei care au luat masa aici nu au plecat nesatisfăcuți. Asta pentru că porțiile sunt mari, prețurile sunt mici, iar mâncarea este delicioasă. Ofertele sunt și ele pe măsură așa, exceptând hamburgerii și sandviciurile, în fiecare zi, între orele 12 și 17, sunt discount-uri de 25%. Selecția de băuturi este de neratat. Cine vine la Bugar’D Pub are de ales dintre numai puțin de 70 de feluri de bere, mult whisky, vin sau cocktailuri.
Cei care sunt în căutarea unui party pe cinste nu trebuie să rateze o seară în Bugar’D Pub. DJ-ul asigură o atmosferă incendiară de fiecare dată când se află la pupitru, iar petrecerile continuă până târziu în noapte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!