Cu un amalgam de sunete balcanice aşternut pe beaturi de ska, o înfăţişare cât se poate de colorată şi o poftă de viaţă aparte, membrii trupei Popa Sapka şi-au creat un nume aparte în scena locală, iar refrenele lor de genul „Hopa, America e tropa” fac furori în rândul fanilor.
Trupa promovează multiculturalitatea şi prin faptul că la concerte cântă în bulgară, găgăuză, română, rusă şi engleză. În decursul existenţei, băieţii au susţinut deja mai multe evenimente în afara graniţelor ţării, în Ungaria, Bulgaria şi Macedonia, atât în cadrul unor festivaluri cât şi în cluburi.
Dima (voce, acordeon), Dani (bass), Vologhea (keyboard & special FX), Mircea (balalaika, chitara) şi Baba pregătesc de zor albumul de debut, iar primul lor E.P., numit „Amerika Evropa”, se poate asculta pe internet.
Z.V.
Citiți principiile noastre de moderare aici!