Primii artiști anunțați pentru ediția 2018 a Festivalului Plai sunt Orchestra Baobab (Senegal), Alsarah and the Nubatones (Sudan), Nickodemus (USA), Ifriqiyya Electrique (Tunisia) și 9Bach (Țara Galilor).
După aproape un deceniu de la ultimul album al grupului și aproape 50 de ani de la înființare, Orchestra Baobab se întoarce pe scena internațională, suprapunând sunete afro-cubaneze cu tradiții locale și pop din Senegal și alte părți ale Africii.
Cei de la Alsarah and the Nubatones sunt printre principalii exponenți ai muzicii contemporane africane. Îi unește pasiunea pentru sunetele pentatonice și experiențele de migranți.
Nickodemus a fost în turneu ca DJ în întreaga lume, de la mijlocul anilor 90. Ca producător, a lansat până acum trei albume: “Endangered Species” (2005), “Sun People” (2009) și “Moon People” (2012), precum și 10 compilații “Turntables on the Hudson”.
Cei de la Ifriqiyya Electrique vor urca pe scena Nocturnal Groove de la Plai, și, pe lângă bas, chitară, percuție și voce, vor fi acompaniați de înregistrări video.
Cu o voce galeză inconfundabilă strălucind alături de chitară, harpă și o utilizare subtilă a tehnologiei, 9Bach, formați în 2005, au fost recunoscuți pentru crearea unui nou sunet al muzicii galeze.
Abonamentul Festivalului Plai poate fi cumpărat cu 78 de lei, până în 9 iulie 2018, online, prin Eventim şi fizic de la librăriile Cărtureşti sau Ambasada (în Timişoara). Mai multe detalii sunt disponibile pe www.plai.ro.
Festivalul Plai 2018 este organizat de voluntarii Centrului Cultural PLAI din Timişoara, în parteneriat cu Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Timişoarei. Consiliul Judeţean Timiş este co-finanţator.
Festivalul Plai este cel mai important festival de “world music” din Europa, organizat 100% de voluntari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!