Amatorii de folk din orașul de pe Bega sunt invitați la o seară specială în compania lui Călin Bârcean. Muzicianul va susține un concert joi, 27 august, de la ora 20, în Porto Arte.
Cântărețul este binecunoscut pe scena muzicală locală, având în vedere că este și liderul trupei Pragu’ de Sus. De asemenea, în luna noiembrie a anului 2014 acesta a sărbătorit, alături de ceilalți colegi de formație 10 ani de la înființarea grupului.
În ultima perioada amatorii de folk au putut să se bucure de mai multe concerte live susține de Călin Bârcean și Mircea Vintilă. Astfel de evenimente au fost cu adevărat speciale pentru public, având în vedere că muzicienii nu au mai cântat în această formulă din anul 2013.
Pentru concertul de joi de pe malul Begăi, Călin Bârcean a pregătit atât compoziții proprii, cât și o selecție de cover-uri care vor fi cu siguranță pe gustul ascultătorilor.
Cei care doresc să nu rateze evenimentul sunt așteptați la Porto Arte. Intrarea la concert este 10 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!