Grupul va marca aniversarea a 40 de ani de la lansarea albumului „Sultans of Swing” prin trei concerte în România, respectiv la Timișoara, București și Cluj-Napoca. Astfel, în orașul de pe Bega vor ajunge Chris White și Chris Whitten, ambii foști membri Dire Straits.
Concertul de la Timișoara este programat pentru 10 decembrie, la Filarmonica Banatului. The Dire Straits Experience revine în capitala Banatului la doar un an de la ultimul concert susținut aici.
„Mai bine de 20 de ani au trecut de când membrii Dire Straits au ales să urmeze căi diferite, lăsând în urmă un catalog remarcabil cu unele dintre cele mai bune compoziții și prestații live de la răsăritul rock-ului încoace. Nostalgia vechilor fani Dire Straits, dar și curiozitatea și dorința arzătoare ale celor tineri de a asculta live piese de referință din istoria muzicii rock au creat premisele reuniunii unora dintre membri, sub numele The Straits, în cadrul unui concert caritabil desfășurat la Royal Albert Hall”, au transmis organizatorii evenimentului.
În noua trupă locul solistului Mark Knopfler a fost ocupat de Terence Reis, pe care Chris White l-a caracterizat astfel:
„Când am pus bazele unei formații alături de care să cânt piesele Dire Straits în cadrul concertului de la Royal Albert Hall, nu am crezut că este posibil să găsesc pe cineva care să ia locul lui Mark fără a părea un impostor. Am greșit. În Terence Reis cred că am găsit prima persoană de pe planetă care să poată cânta ca Mark, dar care să își mențină, totodată, propria identitate și integritate. Datorită respectului său față de Knopfler, Terence este capabil să interpreteze piesele într-o manieră onestă, care permite energiei și talentului să se afirme. Fără Terence, nu am putea funcționa”, a declarat White.
În prezent, The Straits a devenit The Dire Straits Experience, încercând să păstreze în viață universul creat de Dire Straits.
Pe lângă Chris White, Chris Whitten și Terence Reis, trupei i se mai alătură instrumentiști de top, care au în palmares colaborări cu nume precum: Paul McCartney, Joe Cocker, Ray Charles, David Bowie, Tina Turner, Rod Stewart, Van Morrison sau David Gilmour.
Biletele pentru evenimentul de la Timișoara s-au pus în vânzare online, prețurile fiind cuprinse între 100 și 390 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!