În perioada 7-11 iulie 2021, fanii jazzului sunt invitați la ediția cu numărul 25 a renumitului Gărâna Jazz Festival. Pe cunoscuta scenă din Poiana Lupului vor urca Avishai Cohen, Lars Danielsson, Nils Petter Molvaer, Trygve Seim, Shri Sriram, Bugge Wesseltoft, David Helbock, Vincent Peirani & Émile Parisien, Francesco Bearzatti, Vasko Atanasovski și Mohini Dey. Așadar, organizatorii abia așteaptă să sărbătorească alături de public „un sfert de secol de jazz la poalele Semenicului”.
„Deși 2020 s-a dovedit un an dificil pentru majoritatea muzicienilor, anul trecut au fost lansate numeroase albume remarcabile, multe urcând rapid în fruntea topurilor muzicale. Câteva dintre ele (poate cele mai bune) le puteți asculta live în această vară, în Poiana Lupului. Am pregătit pentru Ediția a XXV-a o serie de evenimente (lansări și expoziții) și o scenă plutitoare pe Lacul Trei Ape”, ne transmit organizatorii.
În următoarele săptămâni, Gărâna Jazz Festival va anunța informații legate de achiziționarea biletelor și de evenimentele plănuite pentru această ediție. De asemenea, programul pe zile va fi lansat după definitivarea line-up-ului. Mai multe detalii despre cazare, transport și vacanța la Gărâna Jazz Festival sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!