În perioada 4 – 7 august, toată lumea este invitată la cea de-a doua ediție a Untold Festival. Așa cum se știe, ediția din primul an a fost un adevărat succes, lucru demonstrat și de faptul că evenimentul a primit titlul de Best Major European Festival 2015. Și în 2016 se preconizează un festival de excepţie, line-up-ul fiind și el pe măsură. Astfel, la Untold vor fi prezenți unii dintre cei mai tari DJ și producători ai momentului și zeci de alți artiști.
În prima zi, cei care trec pe la Untold vor avea ocazia să-i vadă live pe: Dimitri Vegas & Like Mike, Tiesto, Faithless, Route 94, Martinez Brothers, Borgore și Rudimental DJ Set.
Nume la fel de grele vor „ocupa” Clujul și în data de 5 august. Atunci, Untold îi va avea drept invitați pe: Hardwell, Tujamo, Scooter, Jamie Jones, Seth Troxler, Chase & Status DJ Set și Dope Dod.
În a treia zi de festival, cap de afiș la Untold este Armin van Buuren. Acesta a fost prezent la festival și în 2015, devenind instant un fan al evenimentului și al publicului din România. Alături de el vor mai urca pe scenă: W&W, Kwabs, Satoshi Tomiie, Sasha, Foreign Beggars și Pendulum DJ Set & Verse.
Pe 7 august, distracția de la Cluj ajunge la final, dar asta nu înainte de ultimele performance-uri ale festivalului. Vor urca pe scenă: Afrojack, Martin Garrix, Parov Stelar, Dubfire, John Digweed, Sharom și Netsky DJ Set. Desigur, lista artiștilor care vor fi prezenți la Untold cuprinde și mai multe nume decât cele menționate.
În ceea ce privește cazarea există mai multe opțiuni. Festivalul are o zonă de camping, iar taxa percepută pentru a sta acolo este de 90 de lei. Tot în camping, pentru cei care nu-și aduc propriile corturi există diferite variante, inclusiv cazare în căsuțe VIP. Prețurile pentru acestea variază între 350 și 2.500 de lei. De asemenea, pentru cei care speră să stea pe gratis în Cluj există și varianta de couchsurfing. Mai multe detalii se pot găsi aici! https://untold.com/en/#booking.
Prețul unui abonament de patru zile la Untold costă 405 lei. De asemenea, există și o variantă VIP a abonamentului, pentru care doritorii trebuie să achite 648 de lei. Cei care vor să procure bilete de zi vor plăti 194 de lei pentru un pass. Biletele se pot cumpăra online (eventim.ro; in-town.ro; bilete.ro; iticket.md; festicket) sau din incinta festivalului, în zilele evenimentului. Mai mult, persoanele care donează sânge, în perioada 7 – 29 iulie, vor primi o reducere de 150 de lei la cumpărarea biletului. Detalii aici!
Mai multe detalii despre Untold Festival 2016 pot fi găsite direct pe site sau pe pagina festivalului de Facebook!
Citiți principiile noastre de moderare aici!