”În vara trecută am pornit în cel de-al patrulea drum muzical și artistic împreună. Câteva săptămâni petrecute într-un studio din Germania, departe de lume, dar mai aproape ca oricând de muzică, au adus la viața Unmanageable Species.
Vă dedicăm acest album vouă, tuturor celor care își păstrează coloana vertebrală, într-o țară cu un sistem de valori mult prea debusolat pentru ca acest aspect să mai fie considerat un merit”, povestesc băieții de la Grimus.
Grimus a luat ființă la Cluj în anul 2005 și cântă un rock alternativ extraordinar. Trupa înseamnă Bogdan Mezofi (voce), Valentin Rauca (chitară), Cristian Csapo (chitară), Lehel Kiss (clape), Titus Vadan (bass) și Turi Gabor-Peter (tobe).
Grimus îi invită pe timișoreni să le fie alături vineri, 16 martie, de la ora 22.00, să cânte și să înțeleagă împreună povestea din spatele celui de al patrulea album lansat.
Concertul va avea loc la The Note Pub, iar intrarea este 35 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!