Artiștii anunțați până acum pentru JazzTM, ediția din 2018 sunt: The Cinematic Orchestra, R+R=NOW (Robert Glasper, Terrace Martin, Christian Scott, Derrick Hodge, Justin Tyson, Taylor McFerrin), Gregory Porter, John Beasley presents Monk’estra, Kurt Rosenwinkel’s Caipi, Bachar Mar Khalife, Maisha, Bariș Demirel, The Jam Community, Sorin Zlat Trio, Krisper, B.A.U., Trompetre, Antal Gabor Trio, Bega Blues Band, Voyager II și Murnau.
JazzTM aduce în premieră în România un nou supergrup contemporan: R+R=NOW. Renumitul pianist Robert Glasper, multi-instrumentalistul Terrace Martin, trompetistul Christian Scott, basistul Derrick Hodge, toboşarul Justin Tyson și beatboxer-ul Taylor McFerrin s-au unit pentru a forma R+R=NOW, un supergrup contemporan plin de influențe EDM, hip-hop, soul, R&B și raggae, anunţă organizatorii festivalului.
Grupul a obţinut cinci premii Grammy și 16 nominalizări la categorii ce includ: blues, R&B, jazz, urban/alternative, soundtrack și două nominalizări pentru albumul anului (2013 și 2015).
Nominalizat Grammy, John Beasley este un pianist și compozitor care a colaborat cu nume mari din lumea muzicii precum Miles Davis, Freddie Hubbard, Diane Reeves, Steely Dan, Marcus Miller, Christian McBride, Chaka Khan și James Brown. Monk’estra – criticii au numit-o “una dintre cele mai fascinante trupe de mari dimensiuni din memoria recentă”.
Creativ, neconvențional, pasionat, plin de intrigă, sfidare, iubire, dorință și speranță. Acesta este Bachar Mar Khalife – solist, compozitor și multi-instrumentalist franco-libanez.
Maisha (înseamnă “viață”) este un ansamblu bazat în Londra, condus de bateristul Jake Long. Antal Gábor Trio a fost înființat în 2016. Sunetul unic al trioului reflectă caracterele diferite ale celor trei muzicieni. Bega Blues Band este cea mai longevivă trupă de jazz blues din România. Activitatea trupei a început în 1983. După cum sugerează și numele, Voyager II sunt într-o continuă mișcare și căutare, atât artistică cât și fizică. Murnau este un proiect care își propune să fuzioneze cele mai diverse stiluri muzicale într-un mix cu influențe jazz, no-wave și electro.
La cele cinci ediții de până acum, JazzTM a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar, Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah și Monty Alexander, o parte dintre aceştia, în premieră în România.
JazzTM este o co-producție a Primăriei Timișoara şi PLAI. Festivalul se va desfășura în Piața Victoriei, Parcul Castelului, Parcul Civic și în zone ce urmează a fi anunțate ulterior. Accesul este gratuit.
Mai multe detalii despre festival găsiţi aici: www.JazzTM.ro, www.facebook.com/JazzTMofficial, www.instagram.com/JazzTM_official.
Articole pe aceeaşi temă
http://www.tion.ro/jazztm-a-anuntat-lista-primilor-artisti/1982504
Citiți principiile noastre de moderare aici!