Distracția a început de la ora 23, iar muzica a răsunat până dimineața. Petrecăreții au dansat și s-au bucurat de mix-urile inedite, dar și de spectacolul vizual plin de culoare. Seara a fost dedicată muzicii electronice de cea mai bună calitate, iar vedetele serii au fost britanicii de la Willers Brothers și Alexandra.
Englezii au adus la Timișoara cele mai spectaculoase ritmuri, aceștia fiind cunoscuți pentru sound-ul aparte, care i-a făcut celebri în cluburile londoneze, dar și din restul lumii.
Alexandra este o bucureșteancă plină de talent, care a demonstrat că femeile se descurcă cel puțin la fel de bine la pupitrul de DJ.
Halele Timco au răsunat până dimineața, pe scenă ajungând și Ducu și Otty Fabian. Aceștia au avut ocazia să facă și un B2B de senzație alături de cei doi britanici. Petrecerea s-a încheiat abia la 8 dimineața.
Citiți principiile noastre de moderare aici!