Revolution Festival va avea loc în perioada 3 – 4 iunie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Organizatorii au anunțat deja o mulțime de nume din line-up, urmând ca în cadrul evenimentului să existe mai multe scene, fiecare dedicată unui alt stil muzical. Astfel, la cea de-a doua ediție Revolution vom dansa alături de trupe precum: Skunk Anansie, John Digweed, Roni Size & DJ Krust, Planet of Zeus, Guardians of Time sau Negură Bunget.
Un alt nume important care va ajunge la Timișoara în această vară este Suicidal Tendencies, trupă care și-a confirmat, pe Facebook, prezența la Revolution Festival.
Cu o istorie de peste 30 de ani, Suicidal Tendencies are în palmares nu mai puțin de 12 albume. În prezent, trupa este formată din: Mike Muir, Dean Pleasants, Nico Santora, Michael Morgan și Eric Moore. Muir (vocalistul) este singurul membru rămas din componența originală a grupului, el fiind și cel care a fondat Suicidal Tendencies, în 1981. Grupul a început ca o trupă punk, mai târziu abordând mai multe genuri ca trash, hardcore, speed metal și fang rock.
Formația va urca pe scenă la Revolution Festival pe 3 iunie.
Până acum, la Revolution s-a confirmat prezența trupelor și artiștilor: Skunk Anansie, John Digweed, Roni Size și Dj Krust, Guardians of Time, Planet of Zeus, Negură Bunget, Avenger, Blazzaj, Bombarder, CTC, Litor, Chay Nelle, Dishumanity, DJ Shone Alcapone & Tommy T, Exotic Times, Few Reasons Why, Gigatron Selecta, Gothic, Haos, Herbal Queen, Infest, Keyz, Mak Floss, Mr. heart, Umbre Zidite, Wacko (Madred) & DJ Sanchezz, Reboot, Premiesku, Gescu și Herodot.
Video: Youtube/SuicidalTndncsVEVO
Citiți principiile noastre de moderare aici!