Petrecerea a început vineri, la pupitru ajungând Nhan Solo. Acesta le-a adus petrecăreților cele mai bune mix-uri de deep house, iar timișorenii au dansat până dimineața.
Sâmbătă, petrecerea a continuat, de data aceasta în prim plan au fost cei care poartă numele de Ion sau Ioana. Pentru a încinge atmosfera, muzica a fost asigurată de rezidentul Epic Society, John Trend și de Elless. Aceștia i-au scos pe petrecăreți la dans punând muzică de toate genurile.
Cei care și-au sărbătorit ziua de naștere în Epic au avut parte și de un cadou din partea clubului. Aceștia s-au delectat cu delicioasele prăjiturele cupcakes, care au fost pregătite special pentru ei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!