„Numele Panta Rhei înseamnă “totul curge” şi simbolizează prezentul continuu, aşa cum fiecare piesă de pe album a fost compusă fără legături cu trecutul său cu speranţe de viitor, ci doar pe timpul prezent. Piesele trec prin mesaje glumeţe, prin mesaje ironice, prin mesaje solare, deschise, îndemnând către comunicare atât între oameni, cât şi cu mediul ce ne înconjoară“, spun muzicienii despre acest material discografic.
Din păcate numărul acelora care au ales să-şi petreacă seara în compania acestei interesante trupe care osliează între dream – pop şi krautpop a fost dezamăgitor. Au lipsit muzicienii timişoreni (cu mici excepţii), dar şi aceia care pe diverse căi constată faptul că atunci când vine vorba de recitaluri de calitate “în oraşul nostru nu se întâmplă nimic” şi s-a demonstrat încă o dată faptul că aceste lamentări ale unora sunt simple aiureli. Atunci când se întâmpla ceva, tocmai aceşti vajnici apărători ai “scenei” locale nu-şi fac apariţia. Dar ţin din răsputeri să blameze laolaltă “patronii de cluburi” şi cei însărcinaţi cu “creearea de evenimente”, că se dau cu “comercialul”.
Revenind la concertul de joi seară, urechile celor prezenţi au fost surprinse cu un sound cât se poate de închegat. Spectacolul pus la cale de membrii trupei – Dez Mihăescu, Alin Zabrauteanu, Călin Torsan, Alex Stanciu, Eduard Gabia şi visual-urile extrem de interesante realizate de Vali Chincişan – a fost unul deosebit, iar aplauzele sincere de la final au punctat aşa cum se cuvine un concert de nota zece, alături de una din trupele care şi-a găsit un drum propriu în patria noastră. După concert, solista trupei, Dez a acordat autografe celor care au ţinut să-şi achiziţioneze de la faţa locului discul Panmta Rhei, iar rezidentul Epocs a continuat seara alături de beat-uri cât se poate de inspirate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!