A doua zi a festivalului Rock la Mureș a început în forță, cu arădenii de la B-Ton. Pe lângă melodiile lor, aceștia au cântat și coveruri după Rage Against the Machine, care au avut mare priză la public. Pe tot parcursul concertului, membrii trupei au fost însoțiți pe scenă de câinele unuia dintre ei, care, la un moment dat, s-a și culcat lângă monitoare, fiind aparent indiferent față de sutele de decibeli din zonă.
Pe scena Marosch au urcat apoi ucrainienii de la Jinjer, care, probabil, au cântat prea devreme (17.15), când festivalierii încă nu își reveniseră după ziua precendentă. Cu toate acestea, solista Tatiana Shmailyuk a cucerit publicul prezent cu vocea ei impresionantă.
Senzația serii au fost, însă, cei opt nemți de la Jamaram, care au făcut un spectacol de neuitat. La un moment dat, ei au invitat mai multe persoane din public să li se alăture pe scenă și să danseze împreună. Drept recompensă, chiar în timpul concertului, aceștia au primit din partea celor din public o farfurie cu clătite. Surpriza a venit și la finalul concertului, când nemții au coborât în public, cu tot cu scule și au cântat în fața scenei, înconjurați de fani.
Lăsarea serii i-a adus pe impresionanții Hamatom, care au câștigat o bază solidă de fani la Rock la Mureș. Drept recompensă pentru primirea avută, aceștia au aruncat tricouri și CD-uri în public.
Din păcate, ultimele două acte ale serii nu au avut succesul scontat de organizatori. Atari Teenage Riot, un nume de legendă, trupă care din 1992 este un simbol al anarhismului, nu a prins la public, performance-ul fiind considerat ciudat de mulți dintre cei prezenți. Departe au părut vremurile când muzica celor de la Atari Teenage Riot declanșa revolte în Berlin, adevărate lupte de stradă între anarhiști și polițiști.
Finalul festivalului i-a adus pe S.S. Sputnik la Periam Port. Trupa excentricului britanic Tony James a ajuns însă la Rock la Mureș cu vreo 15-20 de ani prea târziu. Deși lumea s-a adunat să îi vadă, hiturile lor din anii ’80 precum Love Missile sau 21st Century Boy nu au prins la generația tânără, așa că până la final, în fața scenei Cubici mai rămăseseră doar vreo 50 de persoane, mai mult curioase de genul punk rock n roll decât de ceea ce transmiteau artiștii.
În ciuda acestor sincope, revenirea Rock la Mureș a fost aplaudată de cei prezenți, printre care s-au numărat mulți nostalgici, dar și tineri dornici de evadare din cotidian. Este evident că festivalul are potențial să crească în anii următori și să redevină un nume de referință în zonă.
Articole pe aceeași temă:
Seara nebuna pe malul apei. A inceput Rock la Mures!
Citiți principiile noastre de moderare aici!