De curând, mai exact pe 17 decembrie, Melting Dice și-a lansat cel mai nou single alături de un videoclip, intitulat „Uitat”. Apărută în toamna anului 2014, trupa este compusă din Flavius Vutan (chitară), Sorin Ghiniță, (tobe), Dani Șimon (bas) și Bogdan Cotîrță (chitară și voce), iar în 2017 a fost lansat primul album intitulat „Cord Cablu Creier”.

Noul single îl puteți vedea mai jos:

Reporter: Ce ne pregătiți în viitorul apropiat?

Bogdan Cotîrță: Al doilea material, care nu-i un album, e un EP și va avea 6 piese frumoase, se va lansa anul viitor, probabil undeva în luna februarie. Nu are un nume, încercăm să-l scoatem pe vinyl și pe CD, nu știu dacă o să ne iasă de la început pe ambele suporturi, dar ideea este să-l avem în ambele formate pentru colecționare. Adică cei care au CD player în mașină, să-l ia pe CD și cei care au pickup acasă să-l ia pe vinyl, iar cei care nu vor să-l ia, îl dăm gratis.

R: Cum v-ați unit forțele să creați Melting Dice?

B. C.: A fost un concurs de întâmplări, Timișoara este un oraș relativ mic, sunt câteva mese, cum zicea Dinică în Filantropica. Eu cu Flavius, chitaristul principal, am fost colegi din liceu, pe Dani, de la bas, îl știu din tot felul de grupuri, întâmplări și contexte de mulți ani. Iar Flavius cu Sorin au cântat înaite în diverse formule.

R: Ce părere ai despre scena rock-ul alternativ din Timișoara, din prezent? Consideri că a decăzut în vreun fel?

B. C.: S-a schimbat, și nu cred că Timișoara a avut o scenă de rock alternativ, a avut o scenă de rock, cum era vremea respectivă, că erau anii ’70, ’80 sau ’90. Rockul alternativ e ceva mai recent sau mai recent ceea ce înțeleg acum prin rock alternativ. Eu sunt foate mândru că fac parte din generația asta, chiar dacă ca vârstă suntem împrăștiați prin tot felul de decatde, dar sunt foarte mandru că fac parte dintr-o generație cu The Different Class sau The Case și mulți alții și că mai apucăm să împărțim scena cu Implant Pentru Refuz, pentru că ei au început un pic înaintea noastră și din fericire se reinventează și scot albume și sunt acolo sus. Nu mi se pare nici că suntem jos, nu mi se pare nici că suntem atât de celebri cum eram odată ca oraș. Din punctul ăsta de vedere, cred că era doar altfel și da, ne lipsesc locuri de cântat, ne lipsesc multe lucruri, dar eu nu cred ca Timișoara a căzut sau numai e ce era, cred că alte orașe au crescut la rândul lor și dau trupe foarte bune și e un lucru foarte ok. Nu cred că exită o competițe în muzică.

R: Ca tineri muzicieni în Timișoara, care sunt oportunitățile voastre, sunt destule locații pentru concerte, sau mai exact, public pentru concertele live?

B. C.: Noi, ăștia din Melting Dice, încercăm să ne implicăm un pic și să ne facem norocul și să-l facem și altora, în măsura în care putem. Trăim niște vremuri în care paradigma s-a schimbat, nu mai e suficient să cânți niște acorduri, să compui niște muzică și cineva să vină să te ia frumos în brațe să te pună într-un loc să cânți, să-ți înregistrezi albumul, să te pună într-un studio foto, să-ți facă o fotografie, ș.a.m.d. Trăim niște vremuri „do it yourself” și atunci singuri trebuie să ne creăm contextul și să ne facem norocul. Cum ziceam, noi ne-am făcut chestia asta, am început să organizăm la rândul nostru, fiecare cu ce știe mai tehnic, mai logistic și să facem niște concerte. În acest context, vara aceasta am adus aici la Timișoara, cu sprijinul multor prieteni, seria de concerte Backyard Acoustic Season, în care am cuplat niște trupe ceva mai măricele cu public, cu niște trupe locale. Toate evenimentele au fost pe bilet, toate au stat foarte bine la partea de vânzări, chiar și cu alte evenimente suprapuse. Într-un loc de desfășurare care nu e neapărat tradițional pentru cântări, cu un public timișorean plătitor de bilet. Așa că, dacă e să mă raportez la exemplul acesta, care din fericire a fost un succes, da, cred că Timișoara are locuri, dar trebuie descoperite și cred că are public, dar trebuie convins că merită să vină de acasă într-o seară de joi, vineri sau sâmbătă și să scoată din buzunar 20, 30, 50 de lei sau cât o fi biletul. Să dai vina pe public mi se pare o mare greșeală, cred că este singura unitate de măsură corectă a ceea ce faci tu, că ești organizator de eveniment sau că ești muzician, este singura unitate de măsură pe care o poți folosi dacă nu vrei să te minți. Cred că trebuie să renunțăm la victimizare și să ne luăm soarta în propriile mâini și să acceptăm că nu e suficient doar să știi să cânți, doar să compui, ci să faci mai mult de atât, astea sunt vremurile, la fel cum alții în anii 70 se chinuiau să treacă de cenzură, noi trebuie să ne chinuim să trecem de lipsa unor spații oficiale de cântat sau ce alte neajunsuri avem.

R: Ce părere ai despre scena rock din țară?

B. C.: E foarte faină.

R: Unde e mai faină, la București sau în alte orașe mari din țară?

B.C.: Cred că geografia este mai puțin importantă, sunt multe trupe bune în București, depinde cum vrei să le privești, dacă vrei să le vezi ca fiind trupe din București, cei mai mulți membri sunt veniți chiar din Timișoara sau alte orașe. Asta contează mai puțin, contează pentru unii care simt nevoia asta să localizeze niște oameni într-un oraș sau într-o regiune. Eu nu sunt preocupat de apartenența asta geografică, mai ales în niște vremuri în care oamenii își doresc să călătorească și spargă orice frontieră, iar muzicienii ar trebui să facă mai mult decît oricare alții. În București sunt foarte multe trupe bune, Clujul dă trupe mișto, din Iași deja au apărut în ultimii ani niște nume foarte faine pe zona rock.

R: Care-i dinamica în trupa voastră? Cine compune versurile și muzica?

B.C.: Versurile le fac eu, pentru că mi se pare cumva firesc să cânt ceea ce scriu și ceea ce mi se pare că are un sens pentru mine. Muzica este o lucrare comună și asta este specific trupei noastre, noi nu avem un om care compune, avem oameni care vin cu idei de acasă, după care le modificăm într-un asemenea hal încât să devină o operă colectivă. Nu ne-am propus să facem asta, a venit firesc în ăștia cinci ani de când suntem împreună. Mie, personal, mi se pare o chestie foarte bună să fie așa pentru că eu consider că în trupele care fac treaba asta, spre deosebire de trupele care au un compozitor și încă trei la sevit note pe instrumente, aici benzina se termină un pic mai greu, muzica este ceva mai variantă, de la o piesă la alta găsești altceva, nu e același sound. Ca trupă în vremurile noastre oricum îți iei un producător, acesta de obicei e unul singur care vine și-și pune amprenta lui. Dacă pe lângă un producător unic mai e și un compozitor unic atunci o să vezi că de la o piesă la alta nu există niște diferențe foarte mari și poate deveni destul de monotonă muzica. Sper să nu grșesc, e părerea mea, mie imi place foarte mult chestia asta, chiar dacă uneori este mai anevoios traseul, că noi toți: eu și Flavius, Dani și Sorin ne punem amprenta.

R: De câte ori vă întâlniți să creați? Sunteți foarte riguroși?

B.C.: Chestia asta cu rigurozitatea nu cred că se potrivește la genul ăsta de trupă. Suntem riguroși, dar nu neapărat în sensul ăsta de marțea și duminica de la 11.00 la 13.00 se fac repetiții. Încercăm să ne vedem măcar de două ori pe săptămână și să repetăm, oricât de plictisiți am fi de același șnur de piese, ne ajută foarte mult. Ne ajută foarte mult pentru că, de exemplu, atunci când ajungem într-un loc care nu-ți oferă condițiile tehnice dorite și când îți dai seama la probe că nu auzi foarte mult din ceea ce cânți, alea sunt momente în care nu poți să le zici celor 10, 100 sau 1000 de oameni care au venit, „să știți că nu aud foarte bine aici pe scenă drept urmare s-ar putea să sune prost”. Și atunci faptul că ai repetat de foarte multe ori piesele alea, te ajută să ai un confort chiar și atunci când nu au auzi foarte bine. Facem și tabere de creație în care ne luăm tot studioul după noi și mergem undeva unde nu e semnal și stăm trei, patru zile. Multe idei și piese s-au născut în astfel de excursii de ale noastre.

R: Te întreb din perspectiva unui solist dintr-o trupă locală, dar și din pespectiva unui membru din echipa Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Ce părere ai despre evenimentele din Timișoara și despre festivalurile din orașul nostru?

B.C.: Toată lumea așteaptă un Untold sau un Electric Castle la Timișoara și toată lumea se gândește de ce nu avem așa ceva. Eu cred că foarte multă lume își dorește un festival pe zona de muzică, dacă discutăm despre asta, eu cred că Timișoarei nu-i lipsește ceva, Timișoara are o chestie a ei care o face să nu dezvolte un astfel de festival și singura explicație care are un sens pentru mine, pe care eu am găsit-o și e împărtășită și de alți colegi din domeniu, este proximitatea de două orașe mari sau de două festivaluri mari din această zonă, respectiv Budapesta cu festivalul Sziget și Novi Sad cu festivalul Exit. Pe lângă această apropiere, evident, mai mai avem Clujul care, deja, a dezvoltat foarte bine niște festivaluri în zona asta. Cumva, de aceea Timișoara nu are șanse neapărat ca în perioada următoare să dezvolte ceva sustenabil și financiar. Legat de evenimentele și festivalurile din oraș, nu se poate vorbi așa la vrac despre ele. Cred că se fac niște evenimente foarte ok pe zona de arte vizuale, cred că Timișoara s-a dezvoltat foarte bine în zona asta într-un mod firesc și sper să păstreze direcția asta. Și cred că muzical stăm mai bine ca alte orașe pe zona de jazz, nu neaparat ca oraș cât ca regiune, dacă includem aici și Gârâna Jazz Festival și Jazz Tm. Cred că muzical ne ducem spre jazz, ceea ce e foarte ok, iar pe partea vizuală stăm foarte bine. Nu cred că are sens să alergăm, să fim cel mai mare, cel mai lung, superlativele mi se par o pierdere de timp. Cred că trebuie să facem ceva ce are sens pentru noi. Cred că singurul mod în care putem privi la vrac evenimentele din Timișoara e că suntem într-o căutare, încercăm să ne dăm seama unde suntem, ce rămâne, ce este sustenabil, ce se face de niște oameni pasionați. Mi se pare că ingredientul pe care îl vei găsi în fiecare rețetă de succes a unor evenimente culturale este pasiunea oamenilor din spatele lor.