Launmomentdat și Telekom Electronic Beats și-au unit forțele și organizează un party pe cinste la Hostel Costel, vineri, 13 decembrie, de la 23.00! Artiștii care din spatele pupitrului la acest eveniment vor fi 33.10.3402, rezidentul clubului Drugstore din Belgrad, Phuong Dan, rezidentul Golden Pudel din Hamburg, Alur Duvaal, DJ rezident pentru petrecerile Launmomentdat din Timișoara.
Nenad Markovic, adică 33.10.3402 este un artist foarte cunoscut și versatil din Serbia, lansând producții la casele de discuri ESP, Institute, Kunstkopf, Internajonal și Second Circle (Sublabel Music from Memory).
Phuong-Dan, din Hamburg, este rezident și gazda clubului Golden Pudel, iar de peste zece ani organizează petrecerile Gatto Musculoso, unde a împărțit pupitrul cu artiști de seamă, precum Beppe Loda, Vladimir Ivkovic, Tolouse Low Trax și mulți alții. Phuong-Dan explorează lumea întreagă a muzicii electronice, de la tehnologia underground contemporană, la synth-minimal, post-punk, pop, experimental, EBM, krautrock și disco.
Alur Duvaal este DJ rezident pentru Launmomentdat și Sabotage, fiind originar din Timișoara. Seturile lui sunt o combinație de ritmuri întunecate și hipnotice, modelate elegant pentru a incita publicul la dans.
Proiect realizat în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!