Concertul va avea loc vineri, 11 noiembrie, în Daos, de la ora 21.
Noul album Luna Amară a fost lansat oficial în această toamnă, iar în luna octombrie a început turneul de promovare.
„La cinci ani de la «Pietre în alb», albumul care a marcat un apogeu de maturitate și complexitate în muzică, Luna Amară, trupa clujeană revine cu un nou disc ieșit din orice tipare. «Aproape» este o colecție de șapte cântece într-un registru semi-acustic, păstrând amprenta lirică și muzicală a trupei dar ducând totul la un alt nivel”, au anunțat organizatorii.
De pe albumul „Aproape” fac parte piesele: „Aproape”, „Doar noi doi”, „Duși de val”, „Lampioane”, „Pene”, „Prea târziu” și „Prieteni călători”.
„În această toamnă ne-am decis să semnăm cu Universal Music România și să lansăm un nou material discografic. Albumul se numește «Aproape», are 7 piese si nu știm precis dacă e un EP mai lung sau un LP mai scurt… Dacă v-a plăcut «Don t Let Your Dreams Fall Asleep», atunci o să vă placă și «Aproape», însă veți avea și una-două surprize… Turneul de promovare începe pe 15 octombrie, în cadrul evenimentului fEast de la Londra, și continuă în țară până în decembrie. Așteptăm cu nerăbdare să ne vedem la concerte!”, a transmis Mihnea Blidariu, de la Luna Amară.
De asemenea, pe perioada turneului, inclusiv la Timișoara, formația va urca pe scenă alături de un invitat special, respectiv cvartetul de coarde Les Nuages.
Citiți principiile noastre de moderare aici!