Petrecerea va avea loc vineri, 1 mai, la baza sportivă Heaven și începe de la ora 14. Evenimentul se va desfășura în aer liber, iar invitații se vor putea delecta cu cea mai bună muzică. Tot aici se vor organiza diferite jocuri, de la ping – pong sau tenis cu piciorul, până la jocuri de societate și board games pentru cei leneși, care nu vor să facă mișcare.
„Pe lângă drink-urile clasice, dacă tot facem maraton, v-am pregătit și câteva opțiuni de mâncare, mai mult și mai puțin «sănătoase», după gust, să ne păstrăm energia pentru mai mult dans”, au transmis organizatorii.
De asemenea, la eveniment, vor fi amplasate și două scene. Prima este cea de techno și house, unde muzica va fi asigurată de ProzaK, Dargo, Chriss Zahary și alți artiști care încă nu au fost dezvăluiți. Scena doi este dedicată genului drum and bass, iar pe aceasta se vor afla Sagaman, Zero, Dumbo, Tudor și Rudness.
Organizatorii spun că urmează ca în cel mai scurt timp să fie anunțate mai multe detalii despre eveniment.
Citiți principiile noastre de moderare aici!