Ploaia torențială care s-a abătut, vineri, peste Timișoara a dat peste cap și planurile organizatorilor Music Travel Festival. Toate concertele programate după ora 19 au fost decalate cu aproape două ore, după ce apa a făcut ravagii în spațiul de la Arena Aqua Sport. Când concertele au reînceput, publicul a aflat și ce se întâmplase. Primii pe scenă au urcat cei de la Vama, care au susținut un concert acustic după ce apa le-a intrat în instrumentele cu care au venit la Timișoara. Până la urmă, cu o orgă electronică de împrumut, formația lui Tudor Chirilă a început concertul de la Music Travel Festival, în jurul orei 22. Solistul a spus că formația a decis să urce totuși pe scenă și să facă un spectacol mai puțin obișnuit din respect pentru public și pentru numele lor. Și ca de obicei, Vama a făcut show, publicul trecând repede peste problemele de la început.
Un alt moment de menționat în timpul spectacolului celor de la Vama a fost cearta pe care Tudor Chirila a tras-o colegilor din trupă chiar pe scenă, după ce aceștia au început o melodie prea repede, în timp ce chitaristul încă își acorda instrumentul. Însă, per total, show-ul a fost unul reușit, timișorenii cântând alături de artiști.
Următorii pe scena au fost cei de la Travka. Focșănenii au arătat la Timișoara că se bucură de o bază de fani solidă, chiar dacă nu foarte numeroasă, festivalierii cântând și dansând alături de ei. Din păcate, sunetul nu a fost tocmai la înălțime, tot din cauza furtunii, însă concertul trupei de rock alternativ a fost, totuși, unul reușit.
Seara a fost salvată de headlineri, organizatorii având timp să remedieze și problemele cauzate de ploaie până la venirea lor pe scenă. Primii au fost hip-hoperii londonezi de la Foreign Beggars. Energia lor a trezit publicul la viață și putem spune că a și dat cu adevărat startul festivalului Music Travel. Platoul din fața scenei principale s-a umplut de oameni care nu s-au oprit din dansat timp de mai bine de o oră, cât timp a durat reprezentația londonezilor.
Seara s-a încheiat cu un alt concert incendiar susținut de cei de la Sigma. Chiar dacă a fost doar DJ Set, cei de la Sigma au reușit să întrețină atmosfera cu hiturile care i-au făcut celebri, precum Nobody to Love.
Per ansamblu, a fost o primă zi reușită, în ciuda problemelor cu care s-au confruntat organizatorii. Iar cum vremea se anunță a fi bună, a doua zi de festival va fi cu siguranță și mai bună, pe scene urmând să urce Toulouse Lautrec, Zdob și Zdub și Asian Dub Foundation.
Programul complet al concertelor pe zile îl găsiți aici.
Sursa foto, video: Facebook/Music Travel Festival
Citiți principiile noastre de moderare aici!