„La ce m-am gândit? La o călătorie muzicală prin țară! Însă de data asta nu în săli de teatru sau case de cultură ci în localuri mai mici, cu o atmosfera potrivită și unde pot să fiu cât mai aproape de voi, de public!”, a transmis Ricardo Caria.
Ricardo Caria va cânta în limba portugheză, genul muzical va fi fado, iar timișorenii vor putea savura dăruirea artistului într-o atmosferă inedită.
Cântărețul s-a născut la Lisabona, unde a studiat să devină inginer. Destinul l-a adus în România, unde își urmează visul și pasiunea în muzică.
„Doresc să fiu recunoscut în România și în țara mea natală Portugalia, pentru a produce și a evolua în spectacole vesele și de suflet. Vă invit sa intrați în lumea mea nouă, în lumea muzicii, în lumea în care o pasiune devine meserie!”, spune artistul.
Concertul va avea loc la Music Cafe, str. Gh. Lazăr nr. 3, iar intrarea este 20 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!