Concertul de luni, 19 decembrie, din cadrul Târgului de Crăciun din Piața Victoriei a debutat în jurul orei 19. Amatorii de rock de toate vârstele și-au dat întâlnire în fața Operei, pentru a se bucura de cele două reprezentații pregătite special pentru ei.
În deschidere au cântat clujenii de la Hara, care le-au adus fanilor atât piese cunoscute, cât și melodii mai noi.
Apoi, a venit rândul legendarei trupe Phoenix să urce pe scenă. Chiar dacă vremea nu a fost cea mai prietenoasă, temperaturile fiind scăzute, publicul s-a bucurat de fiecare moment alături de Nicu Covaci & co.
Seria de concerte din Piața Victoriei va continua și marți, 20 decembrie, așa că melomanii nu ar trebui să-și facă alte planuri. Pentru ei s-au pregătit reprezentații speciale cu Sonatic, Pro Musica și Pasărea Rock, concertele fiind reunite sub numele de „Rock for Revolution”.
Articole pe aceeași temă:
Rock pentru Revolutie: Timisoara sarbatoreste libertatea prin concerte cu Sanctuar, Sonatic, Phoenix
Citiți principiile noastre de moderare aici!