Primul concert al celor de la Proconsul din acest sfârşit de săptămână la Timişoara, va avea loc la Railly Cafe (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 71) şi va sta sub semnul sărbătorii de Dragobete. Evenimentul va debuta la ora 22. Cel de-al doilea concert al formaţiei în care Bodo e solist vocal se va desfăşura duminică, 20 februarie, de la ora 18, la Biserica Agape. Intrarea se face pe bază de invitaţie, iar acestea pot fi obţinute de la secretariatul Bisericii Agape. Preţul biletului este 5 lei.
Cu ocazia precedentului concert al trupei în Timişoara, desfăşurat la sfârşitul anului trecut, tot în cafeneaua Railly, solistul trupei Bodo a mărturisit: „Nu mi-am schimbat religia, ci m-am apropiat mai mult de Domnul. Nu există nicio incompatibilitate între viaţa de rock star şi credinţă. Oricum, noi am avut întotdeauna doar mesaje de dragoste. Nu consumăm alcool deloc, iar despre groupies….ce să zic, suntem toţi căsătoriţi, avem neveste prea frumoase ca să le înşelăm”.
Z.V.
Citiți principiile noastre de moderare aici!