Marius Baţu s-a remarcat în lumea muzicii româneşti în 1977, anul în care a înfiinţat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. În perioada 1982-1985, activitatea sa s-a învârtit în jurul „Cenaclului Flacăra”, iar în 1994, după o perioadă de 8 ani petrecută în Germania, a revenit în ţară şi a reluat activitatea grupului Poesis, lansând mai târziu, în 1996, albumul „Cântec Şoptit”. A urmat o colaborare cu formaţia Holograf la spectacole şi albume precum: „69% Unpluged”, „Supersonic”, „Undeva departe” şi „Holografica”, susţinând partitura de chitară acustică şi backing vocal. În aceeaşi perioadă, îl regăsim alături de nume mari ale muzicii româneşti precum Ducu Bertzi, pe albumele „Dor de ducă”, „Sufletul meu” şi „Poveste de iarnă”; Mircea Vintilă – albumul „Madama de pică”; Ovidiu Lipan Ţăndărică – „Renaşterea”; Dinu Olăraşu – „Vis-a-vis”; Stepan Project – „Sensul vieţii”.
În iunie 2001, Marius Baţu este cooptat în grupul Pasărea Colibri, formaţie alături de care lansează albumul „Încă 2000 de ani”, şi se remarcă prin melodii ca şi „Elegie”, „2000 de ani” şi „Cântec şoptit”. După perioada Pasărea Colibri, a participat la diverse spectacole alături de Ducu Bertzi, Florian Pitiş şi alţi artişti.
La sfârşitul anului 2007, după o pauză de mai bine de 10 ani şi la 30 de ani de la înfiinţarea grupului, Marius Baţu şi Eugen Baboi s-au reunit în faţa publicului românesc şi au lansat un nou produs marca Poesis, albumul Babilon.
Călin Bârcean este solistul şi compozitorul formaţiei locale Pragu de Sus, care a editat albumele „Decupaj sonor” (2004) şi „Ultimul poet” (2009).
Biletele pentru concertul din clubul timişorean Daos costă 20 de lei.
Zoltan Varga
Citiți principiile noastre de moderare aici!