Miercuri, 28 noiembrie, la Filarmonica Banatul din Timișoara, vor avea loc două show-uri de stand-up comedy, de la ora 20.00 și de la 22.00. Viorel Dragu, Toma Alexandru, Sergiu Floroaia, Cristi Popesco și Sorin Pârcălab îi invită pe timișoreni la o seară de râs „și să își reamintească energia unică a umorului românesc”.
„Este a doua oară când venim la Timișoara în formula asta și ne bucurăm foarte tare că avem ocazia să le oferim încă odată iubitorilor de comedie de aici un show pe cinste. Publicul de comedie din România este în plină ascensiune, în fiecare an suntem plăcut surprinși să vedem că adunăm tot mai mulți pasionați de umor și mai ales, de stand-up.” declară Cristian Șorea, managerul artiștilor în cadrul Punchline Events.
Viorel Dragu este cunoscut de mulți dintre admiratorii stilului satiric pentru rolul său de prezentator în cadrul emisiunii Show de Seară de pe Comedy Central. Pe scenă va urca și Toma Alexandru, renumit atât în țară, cât și peste hotare datorită rezultatelor obținute în cadrul evenimentelor de comedie din Londra sau Edinburgh. Sorin Pârcălab și Cristi Popesco sunt scenariști și corespondenți în cadrul emisiunii Show de Seară, iar Sergiu Floroaia este recunoscut pentru cariera sa de la radio, la matinalul KISS FM „Râzi cu Sergiu și Andrei”.
Ultimele bilete disponibile la cel de-al doilea show de stand-up comedy, de la ora 22:00, pot fi achiziționate de AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!