Sute de timișoreni au ales să-și petreacă noaptea de vineri în compania lui Petar Dundov. Într-o atmosferă cum numai la petrecerile NighTLonG găsești, petrecăreții s-au putut bucura de mixurile pline de ritm ale DJ-ului din Zagreb.
Dundov este un artist care s-a bucurat de mult succes, fiind aclamat atât de ascultători, cât și de critici. A urcat pe scena celor mai importante festivaluri de profil și a mixat în cele mai tari cluburi din Europa, dar și de peste hotare. Cu peste 20 de experiență în muzică, Petar Dundov nu a dezamăgit nici la Timișoara.
Alături de Petar Dundov, la eveniment au fost prezenți și alți doi artiști apreciați de publicul din Timișoara și nu numai. Cel care a deschis seara a fost Bogdan Lazăr, care a adus lumea la dans. După prestația DJ-ului croat, pupitrul i-a revenit lui Drummer, care a reușit să-i țină pe timișoreni în priză până dimineața.
Citiți principiile noastre de moderare aici!