Legea anti-fumat va intra în vigoare joi, 17 martie. Vestea este cu siguranță nemulțumitoare pentru unii fumători, dar pentru ei s-au pregătit câteva petreceri cu muzică bună și… mult fum de țigară.
Primul eveniment dedicat zilelor în care se putea fuma aproape oriunde va avea loc sâmbătă, 12 martie, în Aethernativ. Este vorba despre „Quitting Smoking Party”, eveniment care va începe la ora 21:30.
„Este un eveniment tribut pentru toate nopțile în care am ajuns acasă de la petreceri mirosind ca scrumiera lui Humphrey Bogart”, au scris pe Facebook organizatorii evenimentului.
În Aethernativ fumatul este interzis de aproape un an, însă cei care nu vor să renunțe la țigară pot fuma în curtea barului. De asemenea, la petrecere muzica va fi asigurată de Le Fonz.
Tot pentru a retrăi serile în care nu se mai putea respira de la atât de mult fum, cei de la Tambur au pregătit și ei un eveniment. Este vorba despre petrecerea „Bye bye, smoking inside!”, care va avea loc marți, 15 martie, de la ora 19.
„Vino îmbrăcat complet în negru să ne dovedești că și tu ești trist și noi te vom răsplăti cu un free shot”, au transmis organizatorii party-ului.
Nu în ultimul rând, cei de la Scârț Loc Lejer pregătesc și ei o seară pentru fumătorii melancolici.
„Miercuri, 16 martie, tragem un Smoking Party, noi fumătorii. Ultimul de interior! Din 17 martie ne mutăm la aer curat! Haideți să ne fumăm mințile pentru ultima oară!”, a transmis echipa Scârț pe Facebook.
Evenimentul „Adio cancer” va avea loc de la ora 18.
Intrarea la toate cele trei evenimente este liberă.
Lista completă de evenimente din acest weekend se găsește aici.
Articole pe aceeași temă:
Legea antifumat a fost publicată în Monitorul Oficial!
Citiți principiile noastre de moderare aici!