Urma este una dintre cele mai valoroase trupe ale alternativului acustic românesc, iar pe 12 aprilie, de la ora 21:00, va urca pe scena Reflektor Venue într-un concert care va celebra cei 15 ani de muzică excepțională. Turneul prin care băieții sărbătoresc acești ani petrecuți pe scenă pentru fanii lor se numește ”Spring 15” și reunește single-urile care i-au consacrat cu piesele de pe următorul album, intitulat ”Inima!ism”, ce va fi lansat în curând.
Trupa a avut o evoluție remarcabilă de când s-a înființat în 2003 și a avut o contribuție majoră la scena rock-ului alternativ românesc cu patru albume de studio: ”Nomad Rhymes” (2003), ”Anger is a Gift” (2005), ”Trend Off” (2007) și ”Lost End Found” (2013), dar şi cu concerte memorabile în România, Ungaria, Franța, Germania, Elveția și Marea Britanie.
Pe 10 mai în 2013, la Cinema Patria din București, Urma a susținut un concert special, marca MTV Unplugged, alături de orchestra dirijată de Simona Strungaru.
Trademark-ul sonor al trupei Urma a fost amprentat de prezența instrumentelor de suflat, precum flautul, saxofonul sau trompeta, care completează îmbinarea armonioasă a chitarilor acustice și a diverselor elemente de percuție.
Intrarea este 30 lei, în seara concertului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!